Imi strang la piept intrebarile si raspunsurile si nu stiu ce sa fac cu ele. Sa le las sa cada sau sa le arunc in lume? Se spune ca dupa ce ai vazut raul in fata nu mai esti acelasi om. Parafrazand, atunci cand ai privit in fata tristetea nu-ti vei mai regasi inocenta zambetului fara griji. De ce golul e atat de cuprinzator iar bucuriile urmatoare devin atat de mici, de insignifiante de parca si ele s-ar teme sa se apropie de tine?
Sunt momente in care ma surprind gandindu-ma la ce ai spune despre … tot felul de maruntisuri care imi incojoara viata si atunci ma urasc. De ce ma tot intorc in trecut ca un asasin la locul faptei? Nici macar nu pot sa spun ca am avea socoteli neincheiate. Am dat tot ceea ce era de dat, am primit ceea ce meritam, nimic mai mult, nimic mai putin. Imi aduc aminte si de unele dintre raspunsurile tale si atunci e si mai greu. Mai ales de acele raspunsuri pe care mi-as fi dorit sa nu le primesc.
Am vrut putin din sufletul tau dar acolo unde credeam eu ca se gaseste nu era decat o lacrima imensa care m-a ars.
Ambra
Jurnal Amar 
14 iunie 2007 at 4:08 pm
incearca sa te desprinzi de trecut.e un loc comod si sigur, care tine de cald dar care ne impiedica sa mergem mai departe. in prezent vei invata sa iubesti intrebarile si sa nu astepti raspunsurile. ai grija de inimioara!hug you!
14 iunie 2007 at 6:52 pm
Pentru mine trecutul nu este nici comod, nici sigur si cu atat mai putin cald. Tocmai datorita acestui trecut am invatat sa merg mai departe. Multumesc pentru bunele intentii dar eu nu caut rezolvari.
14 iunie 2007 at 7:11 pm
de cand citesc blogul tau (si il citesc pe bune, chiar daca nu imi plac lucrurile triste 😛 ) exact cu dilema asta ma confrunt. mi-am pus initial problema daca tu cauti rezolvari cu blogul asta. si ma pregateam sa comentez ca albacazapada cu „lasa ca trece”. apoi mi-am dat seama ca tu nu ceri nimic nimanui. acum mi se pare ca prin jurnal amar te racoresti de energia asta si iti limpezesti mintea. un hug totusi cred ca pot sa-ti dau. 🙂
14 iunie 2007 at 7:26 pm
Si hug-ul a fost primit. In rest .. sa zicem ca ai dreptate cand spui ca nu cer nimic nimanui.
14 iunie 2007 at 7:33 pm
in viata reala esti blue sau happy?
14 iunie 2007 at 7:36 pm
Sunt precum curcubeul 🙂 din toate cate putin.
15 iunie 2007 at 7:01 am
Mi-ai furat titlul 🙂 . Numai ca pe mine m-a cuprins nostalgia dupa lucruri mai vese, cum ar fi scoala generala si liceul. In general…nostalgia tineretii fara batranete 🙂 . Te pup pe curcubeu 🙂 . Iti sugerez urmatorul titlu: Sunt un curcubeu. Si povesteste apoi ce reprezinta „din toate cate putin”.
15 iunie 2007 at 7:16 am
Si Tarkovsky ar avea dreptul sa spuna acelasi lucru … „Sunt un curcubeu” – suna bine si ar fi o idee. Problema este ca eu nu-mi propun sa scriu despre ceva anume pornind de la un titlu dar ma voi gandi. Multumesc.
15 iunie 2007 at 9:25 pm
„atunci cand ai privit in fata tristetea nu-ti vei mai regasi inocenta zambetului fara griji.”
Dimpotriva, abia atunci inveti sa zambesti cu toata inima.
16 iunie 2007 at 8:22 am
O sa-mi permit sa-ti raspund cu un citat „Nu vedem lucrurile aşa cum sunt, ci cum suntem noi.”(Anais Nin).
16 iunie 2007 at 8:39 am
Da…ambra, de acord.
Pana la urma de aici si diversitatea. Imprejurarile ne modeleaza diferit pentru ca le intra`n reactor mereu alt aluat.
17 iunie 2007 at 10:49 am
„nu vedem lucrurile asa cum sunt, ci cum suntem noi”….. superb si dureros de adevarat! il pun la status 😀