Monthly Archives: Mai 2007

La judecata

lost14.jpg 

Ce a lipsit pentru ca ecuatia sa fie perfecta? Cuvintele sau curajul din spatele cuvintelor? Sau si una si alta? De ce am vorbit atunci cand trebuia sa tac si am tacut atunci cand iti doreai vorbele mele? Simplu. Pentru ca mi-era frica. Mi-era frica de ceea ce simteam si atunci mi s-a parut mai simplu sa mint. Sa ma ascund in spatele unui zid straveziu de indiferenta. Un singur cuvant de-al tau ar fi fost de ajuns sa sparga toata apararea mea dar cuvantul tau n-a venit. 

Acum ma privesti in tacere si stiu ca ma judeci. Ma minti, te mint si ni se pare firesc. Ii mintim si pe ceilalti care n-au nicio vina pentru lasitatea noastra.

Cateodata ma amagesc cu gandul ca si tu esti coplesit de acelasi potop de intrebari ca cele din mintea mea si ca mai devreme sau mai tarziu vei face un drum catre mine. Dar stiu ca drumul asta ar semana atat de bine cu tine incat eu m-as pierde undeva pe la mijloc cu vesnica intrebare „de ce?” si fara speranta unui raspuns „pentru ca …”

Cu toate astea, recunosc ca imi iubesc diminetile pline de iluzii chiar daca stiu ca pana seara se vor spulbera. Am nevoie de ele ca sa trec peste inca o zi, peste inca un drum inchis la capatul caruia nu m-asteapta nimeni.


Un dram de tristete

Pana unde poti sa cazi? Jos, tot mai jos si mai jos decat ce?

Spun unii ca e scris in ADN-ul fiecaruia dintre noi ca trebuie sa ne ridicam si sa mergem mai departe. Sa supravietuim asadar. Si nu-i contrazic. Pentru unii mersul mai departe are valoare de axioma. Pentru altii lucrul asta trebuie demonstrat in fiecare zi. Imperativul „ridica-te si mergi!” e greu de infaptuit atunci cand tu nu-ti doresti decat sa opresti timpul in loc. Ti se spune „vei trece si peste asta”. Da, in sinea ta stii ca vei trece dar cum? Nimeni nu-ti poate spune cum vei depasi momentul acela teribil de zbatere, cand nu poti sa te intorci dar nici nu vrei sa mergi mai departe. N-am nevoie de retete ieftine de fericire dar daca toate au un pret as vrea sa stiu cat ma costa un gram de tristete? O ora din viata si gata dupa aceea totul a disparut? Si clipa aceea cand stii ca ai pierdut fara drept de apel cat costa? Totul trebuie platit in avans sau se accepta si plata in rate? Si in final, cu ce ai ramane la scadenta? Cu ceva tristete, multa furie si neputinta si cu 2,3 bucurii pe care nici macar nu le-ai mai vedea printre lacrimi … Pe scurt, cu o viata platita in rate.


Suflete-pereche

Isi dorea un semn. De orice fel. Atat si nimic mai mult. Il astepta de ani intregi si tot nu venea. Atunci cand credea ca urma sa se intample minunea, ceva sau cineva strica totul si iar o lua de la capat cu asteptarea. Uneori il zarea in treacat si i se parea de ajuns. Alteori statea de vorba cu el dar nu era sigura ca il intelegea. Nici el pe ea. De asta isi dadea seama singura. Se prefacea ca nu-i pasa si purta conversatia cu nonsalanta mai departe. Dar cuvintele erau straine de ea si gandurile ii urlau in urechi „minti!”. Pretindea ca nu le aude si trecea mai departe. Acest „mai departe” devenea din ce in ce mai greu de spus.

Ii placea sa creada ca este „sufletul ei pereche” si se considera norocoasa ca l-a intalnit chiar daca nu avea curajul sa i-o spuna. Insa „sufletul ei pereche” era doar un barbat si ca toti barbatii era preocupat de lucruri serioase, cum ar fi salvarea lumii de ea insasi. Îi ramanea doar sa-l urmareasca din umbra cum poarta razboaie pentru cauze pe care nu le intelegea. L-ar fi insotit in razboaiele lui dar stia ca este in plus si apoi orgoliul lui n-avea nevoie de ea.

In cele din urma, n-a fost vina nimanui, ii despartea doar viata si un imens orgoliu.


Despartirea

split1.jpe

   „Nu pot trai fara tine iar cu tine innebunesc”

Venise ziua despartirii. Stiau de mult asta si se priveau in tacere. Urma sa fie simpla, fara cuvinte, fara sfasieri. Sfasierile erau inlauntru. Mari cat un crater de vulcan din care tasnesc valuri de lava fierbinte. Totul avea sa se schimbe. Si asteptau ca lucrurile sa se intample. Fara lacrimi, fara zambete fortate. Nu mai era nimic de spus. Sa spuna „adio” sau ” la revedere”? Mai bine sa taca. Pe ei cuvintele i-au despartit asa ca acum, in al 13-lea ceas tacerea era prietenul din umbra. Azi vor fi doar doi straini pentru ca de maine vor deveni dusmani. Fiecare il va judeca pe celalalt pentru fiecare clipa irosita, pentru fiecare placere refuzata, pentru fiecare cuvant in plus. Se gandea chiar sa-i scrie o scrisoare in care sa puna doar un mare semn de intrebare in loc de cuvinte. Dar stia ca el nici macar nu o va deschide. Curios, si el se gandea sa-i trimita o scrisoare tot cu un semn de intrebare dar stia ca ea va cere prea multe explicatii si atunci a renuntat. Ea i-ar fi spus ca vroia sa-l mai vada o data zambind dar si-a dat seama ca nu era momentul. La urma urmei, era doar o despartire, iar ei erau doi oameni seriosi care trebuiau sa-si joace rolurile pana la capat.


Fara rost

tears1.jpg

Cand as fi vrut sa ma iei in brate si sa-mi spui ca sunt frumoasa mi-ai zis „sunt aici, nu e de ajuns?”
Cand am vrut sa-mi aduci o floare, mi-ai raspuns „banii sunt in sertar, ia-ti cate flori vrei”
Am vrut ca de ziua mea sa-mi faci o surpriza dar m-ai intrebat pe un ton indiferent „ce sa-ti aduc?”
As fi vrut sa te gandesti macar 5 minute la mine dar ceream prea mult

Nimic din tot ceea ce faceam sau spuneam nu era destul de bun …
Eram inutila pentru ca tu aveai deja raspunsuri la intrebari pe care eu nici nu mi le pusesem

Si atunci
Era logic sa plec.


Viitorul la trecut

Unele lucruri raman pentru totdeauna. Le duci dupa tine chiar daca nu-ti face nicio placere. Fac parte din viata ta asa cum membrele fac parte din organismul tau. Ai vrea sa te desparti de ele dar nu poti, sunt atasate de tine si oricand ceva sau cineva te va face sa-ti amintesti de asta. De fapt, chiar si atunci cand ramai fara o mâna sau un picior tot mai ai senzatia ca este ceva acolo. Asa si cu trecutul, ramane ascuns in tine.

Iti tot spui: „las ca mai fac doar asta si gata, de maine renunt” dar stii foarte bine ca nu se va intampla asa. Sau: „fac asta doar pentru un timp, pe urma ma apuc de altceva” dar altceva nu mai apare niciodata. Sau daca apare, a trecut timpul cand puteai sa te apuci de acel altceva. A trecut timpul tau sau mai bine zis l-ai lasat sa treaca. N-ai curaj nici sa renunti, nici sa mergi mai departe si atunci te amagesti singur cu acel „de maine fac …”

Ni se tot spune ca „niciodata nu e prea tarziu pentru cutare lucru”. Inca o minciuna facuta sa ne amageasca. Pur si simplu unele lucruri trebuie facute la vremea lor. Prin absurd, cum ar fi sa ti se spuna ca poti sa inveti sa mergi sau sa vorbesti la 15 ani, ca ai tot timpul pana atunci si nu trebuie sa te grabesti? Si cand ai vrea sa mergi, ai constata ca muschii ti s-au atrofiat sau partea din creier responsabila cu mersul s-a blocat ireversibil! Exista un timp sa le faci pe toate sau sa nu mai faci nimic. Macar daca am fi sinceri cu noi insine.


Cea mai banala zi

summer.jpg

Incepuse ca oricare alta zi din viata ei. Nimic nu anticipa ce avea sa urmeze. Oricum ea nu avea darul anticiparii. Nu l-a avut niciodata. Traia prezentul si era bine. Vroia sa uite trecutul iar de viitor nu-i pasa. A, nu, nu era ziua in care il va intalni pe el, alesul. Ziua aceea inca nu se inventase pentru ea. Deocamdata.

Altceva trebuia sa se intample. Urma sa descopere ceva foarte important. Ca viata este facuta din lucruri marunte, din detalii. Si tocmai aceste detalii conteaza cel mai mult. Si-a facut cafeaua si a baut-o incet cu inghituri mici, nu ca altadata cand tinea cu o mana geanta,  cu alta cana si incerca sa se incalte. S-a privit in oglinda si a vazut ca firele albe sunt la locul lor dar nu s-a mai suparat. In fond, de ce s-ar fi suparat, faceau parte din viata ei. Astazi i se parea corect ca fiecare experienta traita sa-si aiba pretul sau. A privit pe fereastra. Fructele din pomi mai aveau putin si dadeau in parg. Venise vara si ea nici nu stiuse. Inregistrase caldura si praful, dar erau doar simple realitati cotidiene. Poate ca si venirea verii era un detaliu minor in zilele ei pline de lucruri majore care trebuiau facute de ieri, dar tocmai detaliul acesta a transformat o zi banala intr-una pe care avea sa o tina minte.