Povesti

Un jurnal ciudat

by Ambra

«Daca stau sa ma gandesc bine nici nu-mi plac oamenii aia, dar ca in legile lui Murphy, pe zi ce trece ma inconjoara tot mai multi. Si atunci, daca nu-mi plac de ce m-as sacrifica pentru ei? Ceilalti ce au facut pentru mine? Cand am avut nevoie de ajutor au tacut ori au intors capul in alta parte. Multi spun ca nu merita sa te sacrifici pentru nimeni. Dar eu nu sunt ca ei, nu, nu eu nu sunt ca ei. Oare cum o fi mai bine? Sa-ti pese sau sa ramai indiferent? Mai bine imi dau demisia!»

Cam astfel de ganduri ii treceau prin cap lui V. incercand sa-si croiasca drum printre gramezile de gunoaie adunate de vant pe trotuar. N-au mai trecut de mult pe aici gunoierii si zau ca orasul asta ar avea nevoie de o curatenie generala, din catacombe pana la ultimul etaj de la Orient plazza. « Plazza rahat », surasese amuzat lovind cu piciorul un pachet destul de voluminos care ii atrasese privirea pentru ca era prea frumos impachetat pentru gramada de mizerii printre care trecea. Ce o fi? se intreba in sinea lui cautand un pretext onorabil la gandul ca ar putea trece cineva si o sa-l vada cum scormoneste prin gunoaie. Pachetul era destul de greu si cand il cantari in mana i se paru ca inlauntrul ghiceste prezenta unei carti. La un moment dat avu impresia ca sclipeste oarecum dar isi zise ca i s-a parut din cauza luminii inselatoare. Era tarziu si felinarele de pe strada aruncau o lumina palida. Dar cand pachetelul ii salta in mana se sperie de-a binelea. Vru sa-l arunce si poate ca ar fi fost mai bine daca ar fi avut idee ce il asteapta dar curiozitatea era mai puternica. Deh, nu degeaba spun batranii “curiozitatea a mancat capul pisicii”. Pe V. il va costa scump de tot. Cum altfel sa spui cand atunci cand pierzi tot ce ai avut, casa, familie, job si altii decid sa-ti dea un concediu nelimitat din lumea celor cu mintile intregi?

„Pe cel care va citi mai devreme sau mai tarziu aceste randuri il rog sa-mi indeplineasca o ultima dorinta. Desigur ar fi fost mult mai simplu sa insarcinez pe cineva anume sa-mi aduca la indeplinire testamentul dar am hotarat ca hazardul care mi-a dictat toata viata sa decida si de data asta si stiu ca nu-mi va insela asteptarile. Probabil ca va alege persoana cea mai putin potrivita pentru o astfel de misiune dar asta numai in aparenta pentru ca de fapt acea persoana cu siguranta va avea ceva in comun cu mine. Si daca tot intamplarea va face ca aceste randuri sa se piarda pentru totdeauna atunci inseamna ca nu trebuie sa afle nimeni povestea mea si tot ceea ce am trait n-a fost decat o minciuna dar eu nu-mi pierd speranta intr-o soarta mai buna.”

Asa incepea acel jurnal pentru ca V. gasise un jurnal in pachetul pe care-l desfacuse infrigurat acasa. Se ghemuise in fotoliu cu degetele inclestate pe caietul destul de voluminos de parca se astepta ca cineva sa apara de nicaieri si sa i-l smulga din brate. O dorinta? O Doamne, am dat peste testamentul vreunei nebune. Ce ma fac acum? O sa-mi ceara sa iau legatura cu familia ? Trebuie sa ma duc la vreun notar sa i-l arat ? In fine, sa citesc mai departe. Asa o sa aflu ce vrea de la mine, isi spuse V. intorcand paginile jurnalului.

Gandurile mele invalmasite te asteptau dar nu stiau unde sa te caute. Faptul ca acum citesti acest jurnal imi spune despre tine ca esti curios dar si un pic lacom ceea ce nu e chiar asa de rau din punctul meu de vedere. Dimpotriva as spune …

V. se stramba putin. Avea senzatia ca o pereche de ochii il urmaresc din intunericul de dincolo de fereastra.

Inceputul

Declaratia anterioara te sperie? Si inca nu stii nimic  despre intunericul in care urma sa ma afund eu. Acum totul s-a sters. A mai ramas doar jurnalul …

Sunt egoista dar trebuia sa impartasesc cuiva povestea ce mi-a macinat viata. Randurile acestea nu sunt intamplatoare, stiam ca intr-o zi le va citi cineva care imi seamana.

Asa se incheia prima pagina din jurnalul ciudat pe care-l gasise V. printre gunoaie. Curios, dadu pagina mai departe.

Ce a urmat a schimbat destinul meu sau ceea ce credeam eu ca este destinul meu cu totul dar sa incepem … cu inceputul.

Duceam o viata linistita, n-aveam pe nimeni special in viata mea, parintii imi murisera de mult si zilele treceau una dupa alta fara evenimente majore. Imi imparteam traiul cu 3 pisici si din cand in cand in viata mea mai poposea cate un barbat care nu statea prea mult. Probabil ca erau alergici la pisici … sau la mine. Oricum nu conta. Nu mai asteptam nimic, trecusem de varsta cand mai credeam in minuni. Unii ar fi spus ca traiam degeaba, ca nu faceam nimic deosebit pentru societate, ca nu-mi eram utila nici macar mie insami. Ma duceam la job, aveam grija de pisici si din cand in cand gradinaream. Ceilalti ma evitau din instinct dar nici eu nu le cautam compania. Eram satula de discutiile insipide de la birou la care abia reuseam sa rezist eroic. Categoric, unii dintre noi incearca degeaba sa fie „animale sociale”.

Cam asta era atmosfera la inceputul toamnei cand intr-o zi, cautand una dintre pisici, am descoperit o spartura in gard prin care se putea strecura cu usurinta un animal de talie mijlocie. M-am aplecat incercand sa vad ce este dincolo si poate sa zaresc si pisica. In loc de pisica, pe jos, aruncat neglijent era un caiet cu coperti verzi, fosforescente, cel putin asa mi s-a parut atunci. Manata de curiozitate, am intins mana spunandu-mi ca ii fac un serviciu vecinului daca ii dau inapoi caietul pe care l-a pierdut. Daca as fi stiut atunci ce urma sa se intample … blestemata fie intamplarea si momentul in care am pus mana pe acel caiet.

Bine ai venit – in lumea mea

Ca sa patrunzi in lumea jurnalului trebuia sa recunosti ca ai comis macar unul dintre cele 7 pacate capitale. Puteau fi lacomia sau invidia, egoismul sau ipocrizia, orice pacat era bun!!! In lumea jurnalului esti pentru totdeauna condamnat, nu exista o a doua sansa, nu exista inocenta, toti suntem victime. Exista insa recompense. „Jurnalul diavolului” cum i-am spus eu, te rasplateste indeplinindu-ti o dorinta – cea mai scumpa dintre toate, pe care el o stie deja asa ca n-are rost sa minti. Treburi de genul „imi doresc sa fie pace in lume, toti oamenii sa aiba mancare si sa fie fericiti sau sa se gasesca panaceul universal” aici n-au nicio valoare. Nimeni nu este atat de altruist iar generozitatea ramane doar un simplu cuvant. Binele, adevarul si frumosul n-au nicio legatura cu acest jurnal. De ce te rasplatea indeplinindu-ti o dorinta? Pentru ca aici totul era un troc – dadeai si ti se dadea.

Jurnalul are viata si se hraneste cu pacate. Orice fel de pacate, marunte sau mai mari. Adora frica care este izvorul tututor relelor dar nu ignora nici vanitatea sau orgoliul. Are si un gardian nevazut. Sarcina lui este sa plaseze jurnalul la locul potrivit pentru omul ales, ca-n cazul meu, mizand cum altfel?! pe slabiciunile omenesti.

Greu de crezut, nu-i asa? Cum putea sa existe in zilele noastre asa ceva? De unde venise? Cine l-a facut? Care era scopul final? Am inteles cu amaraciune intr-un tarziu ca jurnalul existase dintotdeauna si ca era de fapt o oglinda a sinelui care-ti arata adevarata fata, cea pe care nu vrei s-o privesti. Odata ce te-ai uitat in ea nu te mai poti intoarce la ceea ce era inainte. Devii sclavul jurnalului si pentru acea unica dorinta pe care ti-o indeplineste vei plati pana la sfarsit, obligandu-te sa comiti ceea ce altfel niciodata n-ai fi fost in stare. Pune stapanire pe tine fara drept de apel.

Pune-ti o dorinta!

Vrei sa stii ce mi-am dorit si cum s-a intors acest lucru impotriva mea? Am vrut ca ceilalti sa ma iubeasca asa cum sunt, sa ma accepte fara sa ma judece. Da, eu, tocmai eu care eram omul cel mai putin sociabil tanjeam dupa prietenia celorlalti dar nu stiam cum s-o cer, unde s-o caut si atunci ma ascundeam in lumea mea pretinzand cu orgoliu ca ceea ce am imi este suficient. Pretul a fost pe masura dorintei.

Fara sa-mi dau seama am inceput sa mint, sa insel dar cu cat minteam sau inselam mai mult cu atat eram o persoana mai cautata si mai apreciata. Furam din magazine iar vanzatorii imi ofereau la plecare bonusuri si isi cereau scuze daca ipocrita ma declaram nemultumita. Ma indepartasem de lumea mica in care ma invartisem pana atunci si casa mea devenise un loc de intalnire pentru lumea cu adevarat importanta. Petrecerile se tineau lant, aveam prieteni bogati carora nu le pasa de bani si ma minteam ca farmecul meu ii facea sa stea langa mine, sa ma asculte fascinati cum debitam cele mai mari prostii dar de fapt jurnalul facea totul. Eu eram doar o marioneta trasa de sfori.

Si a venit o zi!

Cerintele jurnalului devenisera din ce in ce mai mari, nu mai era suficient sa mint sau sa fur. Vroia ceva mai consistent. Vroia ceva nou, un adept definitiv in lumea lui, lucru care nu putea sa insemne decat anihilarea. Daca nu puteam sa-i aduc pe cineva se multumea si cu viata mea. A fost momentul in care as fi putut sa pun capat raului pe care-l faceam in jurul meu dar n-am putut. Frica, lasitate, instinct de conservare si o viata searbada fara niciun viitor? Probabil ca toate la un loc. Suntem ceea ce alegem sa fim dar ceea ce mi se cerea era prea mult si atunci am fugit. Am lasat jurnalul in casa unui prieten si am fugit in lume. Stiam ca fac rau dar n-am avut puterea sa-l ard.

Am crezut ca pot sa las totul in urma si sa revin la viata mea de dinaintea gasirii jurnalului. Cutreieram lumea dintr-un colt intr-altul cautandu-mi linistea dar parca eram blestemata. Gandurile imi erau stapanite de jurnal si ma incercau regrete amarnice in legatura cu viata pe care incepusem s-o gust. Tot ce faceam era in zadar, nimic nu se lega si nici betiile continui nu-mi mai ajungeau. Dar toate trebuiau sa aiba un sfarsit si acela a venit odata cu intalnirea cu … ea. N-am aflat niciodata cine era, poate ca era doar vrajitoarea batrana din basme sau poate ca era soarta dar parca n-avea varsta. Daca te uitai bine la ea ziua in lumina soarelui ziceai ca este batrana dar noaptea intinerea si se facea de nerecunoscut. In fiecare zi imi iesea in drum dar nu-mi spunea nimic. Astepta sa ma trezesc si cand in sfarsit n-am mai putut suporta gandurile care nu-mi dadeau pace mi-a intins mana si mi-a spus:” intoarce-te, trebuie sa platesti”. M-am intors, trebuia sa-i avertizez pe ceilalti. Atata doar ca era prea tarziu, raul fusese facut. Prietenul in casa caruia lasasem jurnalul fusese acuzat de omor si condamnat pe viata. N-aveam nevoie sa-mi spuna nimeni ce se intamplase, stiam. Mai stiam si ca jurnalul disparuse. Cand am incercat sa vorbesc jurnalul mi-a luat-o inainte si m-a amutit definitiv. Fizic n-aveam nimic dar imi pierdusem abilitatea de a vorbi. Eram muta cu desavarsire. Am realizat ca asta era doar o parte din ceea ce avea sa urmeze. Cand am incercat sa scriu aveam dureri groaznice si mainile imi paralizau dupa fiecare cuvant. Daca acum citesti ce am scris inseamna ca jurnalul si-a atins scopul, a obtinut ce a vrut de la mine iar eu am platit pretul final ceea ce este corect macar dintr-un punct de vedere.

Sfarsit

V. se cutremura si lasa incet jurnalul sa-i cada din maini. Se simtea golit de orice sentiment. Cum sa crezi asa ceva? Parea o nascocire a unei minti bolnave dar curiozitatea il impinse sa faca cercetari. Asa afla ca personajul al carui jurnal il gasise era real, ca locuise chiar in orasul in care se mutase el de curand si ca devenise in mod curios o persoana foarte populara, desi nu facuse nimic extraordinar, cel putin asa declarau cei care o cunoscusera. Spuneau ca se schimbase brusc … in bine, desi erau si voci care povesteau lucruri mai putin placute despre ea, afirmand chiar ca ii placea sa-i chinuiasca pe cei din jurul sau, dar erau doar barfele unor oameni invidiosi pe succesul altuia. Oamenii inventeaza tot timpul …

Poate ca totusi la urma urmei toate nu sunt decat simple coincidente, isi spunea V. dar gandul i se intorcea la intrebarea: care era ultima dorinta?

Cand s-a hotarat dupa indelungi ezitari sa deschida jurnalul, acesta si-a intors singur paginile si s-a oprit la ultima pe care nu scria decat: „cauta jurnalul si arde-l„.

Mda, numai ca si V. era unul dintre „alesii sortii”, unul dintre cei pe care viata ii iubeste atat de mult incat le face cadou cate un „jurnal al diavolului”. Evident, n-a fost nevoie sa-l caute, jurnalul l-a gasit singur si in scurt timp V. a ajuns un scriitor faimos asa cum isi dorise inca din copilarie. Pretul lui V.? Nimic altceva decat „stralucitoarea lui minte” demna de premiile pe care le-a primit dupa cum titrau ziarele.

Credeati ca jurnalul si-a incheiat calatoria? Nicidecum. Asa ca ori de cate ori va puneti o dorinta, ganditi-va de doua ori pentru ca s-ar putea ca cineva sau ceva sa vi-o indeplineasca. Cu un pret … evident.


8 responses to “Povesti

  • cristina cucu

    interesant…cu sufletul gandim intr-un fel,cu faptele ne lovim fara sa tinem cont ca stim ce ne pofteste sufletul…………si-apoi,dam vina pe societate,simtim ca cei din jur sunt de vina ca nu ne inteleg……….ce?…de ce?

  • Anonim

    V de la VendeTTa

  • bkli1978

    ce greu este sa gasesti un om care sa PUR SI SIMPLU SA TE IUBEASCA SI SA TE INTELEAGA………

  • florin.adamache

    orice fapta , orice gand , orice realizare are pretul iei …
    acel asazis „jurnal al diavolului” nu va disparea niciodata , ba mai mult , isi va face simtita prezenta din ce in ce mai mult .

    cu totii platim un tribut , fie el mai mic sau mai mare !

  • elena gabor

    orice poveste are un sambure de adevar. spune tu te joci cu cuvintele sau ele cu tine?
    povestea ta e fascinanta. un fel de „Alice in tara minunilor”. Spune tu zambesti la soare?

    !!! multumesc si te rog raspunde-mi pe adresa de email.

  • lexysv

    Interesant mod de a scrie povesti care pot avea si un sambure de adevarat

  • Lulina

    Pot doar sa spun wow.Tare!!:x

  • yousef59

    Cred ca esti scriitoare adevarata…adica, am citit ceea ce ai scris ,asa cum am citit cartile pe care le am in biblioteca.Imi place…daca ai si carti scrise,unde le gasesc?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: