Poezie

Certitudini 

Walt Whitman 

Nu am nevoie de certitudini ; eu sunt un om
preocupat de propriul său suflet.
Nu mă îndoiesc că, pe lângă chipul şi mâinile
pe care le cunosc, de sub tălpile mele mă
privesc chipuri pe care nu le cunosc,
chipuri liniştite şi reale.
Nu mă îndoiesc că măreţia şi frumuseţea lumii sunt ascunse
în orice nimic din lume.
Nu mă îndoiesc că sunt nemărginit şi că universurile
sunt nemărginite, dar, în zadar mă gândesc
cât sunt de nemărginite.
Nu mă îndoiesc că astrele şi sistemele astrale aleargă
prin cosmos cu un scop şi că într-o zi voi fi
şi eu ales să fac tot atât cât fac ele, ba
chiar mai mult.
Nu mă îndoiesc că aranjamentele provizorii continuă
şi continuă milioane de ani,
Nu mă îndoiesc că interiorul are un alt interior,
că exteriorul are un alt exterior, că vederea
are o altă vedere, că auzul are un alt auz şi
vocea o altă voce.
Nu mă îndoiesc că mult-plânsa moarte a unor tineri
bărbaţi este de prevăzut şi că moartea
unor tinere femei şi moartea unor copii mici
sunt de asemenea de prevăzut.
(Te-ai gândit că Viaţa a fost atât de bine prevăzută
şi că Moartea, care este sensul întregii Vieţi,
nu a fost la fel de bine prevăzută ?)
Nu mă îndoiesc că naufragiile pe mare, indiferent
de grozăviile lor, indiferent a cui soţie,
al cui copil, al cui soţ, tată, iubit s-a
dus la fund, sunt prevăzute, la minut.
Nu mă îndoiesc că orice este în stare să se întâmple,
oriunde şi oricând, este prevăzut în inerenţa
lucrurilor.
Nu mă îndoiesc că Viaţa prevede totul în Timp şi
în spaţiu. Cred, însă, că Moartea e prevăzută
pentru toţi.


Focul vanat

Serghei Esenin

Focul vânăt e gonit de vânt
Zările-au uitat să mă mai doară,
De iubire’ntâia oară cânt,
La scandal renunţ întâia oară.
Am fost crâng părăginit pe loc
La femei şi votcă dam năvală,
Nu-mi mai place azi să beau să joc,
Să-mi pierd viaţa fără socoteală.
Cârciumile le-aş uita pe veci,
N-aş mai şti nici versul ce înseamnă
De-aş atinge aceste braţe reci
Şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.
Tu mers gingaş, tu surâsul meu,
Dac-ai şti cu inima-i pustie
Cum poate iubi un derbedeu
Şi cât poate de supus să-ţi fie.
Veşnic te-aş urma pe-acest pământ,
Depărtarea mi-ar părea uşoară.
De iubire’ntâia oară cânt,
La scandal renunţ întâia oară.

John Keats

Sonet

Tu, ce-ai simit in ochi al iernii vifor,
Vazand prin ceturi norii de omaturi
Si varf de ulmi prin stelele-nghetate,
Simti-vei seceris ca-i primavara.
Tu, cel al carui unic tom a fost
Lumina beznei lungi ce ti-a fost hrana,
Nopti dupa nopti, plecat cat era Phoebus,
April ti-o fi-ntreita dimineata.
Nu cauta cunoasterea! – Eu n-o am,
Dar cant firesc cand da caldura buzna.
Nu cauta cunoasterea! – Eu n-o am,
Dar Seara ma asculta… Cel ce-i trist
Gandind la tradavie, trandav nu e
Si-i treaz cel adormit se crede.

Scrisoare de bun ramas

George Tarnea

iubito cita lume-i intre noi
numaratori de ploi din doi in doi
si dintr-un ochi de dor necunoscut
cite zapezi pe buze ti-au crescut
asculta-ma si lasa-ma sa strig
mi-e frica de-ntimplare si mi-e frig
si nu mai vreau sa stiu pin` la sfirsit
cine-a iubit frumos, cine-a gresit
cine-a facut spre noapte primul pas
cine-a plecat din joc cine-a ramas
cine si-a smuls peretii rind pe rind
cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gind
cine-a pierdut si cine-a cistigat
de toate-nlantuit sau dezlegat
cine-a crezut mai mult in celalalt
sub cerul prea senin sau prea inalt
cind am sa uit cum suna glasul tau
decit tacerea ce-mi va fi mai rau ?
si cum sa pot sub stele innopta
cind nu mai stiu ce-nseamna umbra ta

Poveste sentimentala

Nichita Stănescu

Pe urma ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stateam la o margine-a orei,
tu – la cealalta,
ca doua toarte de amfora.
Numai cuvintele zburau intre noi,
inainte si inapoi.
Virtejul lor putea fi aproape zarit,
si deodata,
îmi lasam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam în pãmânt,
numai ca sã privesc iarba-nclinata
de caderea vreunui cuvint,
ca pe sub laba unui leu alergind.
Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,
inainte si inapoi,
si cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, intr-un virtej aproape vãzut,
structura materiei, de la-nceput.

Charles Baudelaire

Sonet de toamnă

M-ai întrebat, cu ochii tăi limpezi, de cristal:
“Iubitul meu cel straniu ce daruri îmi găseşte?”
-Iubito, taci! Ţi-aş spune că inima-mi doreşte
Candoarea ce-avusese străvechiul animal! Tu, care-mi legeni somnul cu mângâieri uşoare,
Să nu ştii niciodată cumplitu-mi nenoroc,
Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc!
De patimă mi-e silă şi orice gând mă doare.

Balada celui plecat

Mircea Dinescu

Am iubit urîte dar deştepte
şi frumoase fără căpătîi, n-am avut iubirea cea dintîi
n-a avut răbdare să m-aştepte.
Îngerul ca unghia întoarsă
mi-a crescut în carne dimpotrivă,
mi-aţi adus la naştere colivă
şi la groapă dric cu cioc de barză.
Zilele bolesc pe-aici ca anii,
anii – zilieri trecuţi prin fermă.
Vă uitarăţi cu binoclu-n spermă
cum vîslesc strămoşii mei, ţiganii.
Haida-de! De-a lungul şi de-a latul
m-aţi vînat cînd nu eram acasă.
Chiar şi-acum cînd stau întins pe masă
eu sositul rîd de eu plecatul.

Omar Khayyam

Catrene

Iubeste-ma acum, caci anii de nazuinti ne-or pune frauri
Iar zilele vietii noastre se duc ca undele pe rauri.
Iar trupul tau ce-mi este astazi cel mai dorit dintre limanuri,
Va fi un biet ulcior din care vor bea drumetii pe la hanuri.

Ultima scrisoare

Mihai Beniuc

Esti fericita? Vad ca porti inel. Am inteles …

Voi trage dunga peste Nadejdea inutila. Fa la fel!Nu! nici un cuvant ….. Nu-mi spune ca-i o forma, cunosc insemnatatea ei deplin! Stiu, voi aveti in viata alta norma!

Eu insa -n fata normei nu ma -nchin.Nu te mai cant in versuri niciodata! In drumul tau mai mult nu am sa ies,

Nu-ti fac reprosuri: nu esti vinovata si n-am sa spun ca nu m-ai inteles! A fost desigur… numai o greseala.
Putea sa fie mult………Nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai vreun rost.
Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi dea ameteli,
Vedeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n noaptea mea de indoieli!
Cand degete de Midas am pus magic
Pe frageda fiinta ta de lut,
Suna-n mine murmurul pelagic
Al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se–nalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenuncheate randuri submisiv
La soclul tau dumnezeiesc asteapta
Sa le intinzi cu zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta,
nainte de-a se sterge -n infinit.
O! de-am fi stat alaturi doar o ora! Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De ne-nteles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheat povestea.
Si nici nu stiu de ai sa mai citestidin intamplare randurile – acestea
In care as vrea sa fii ce nu mai esti!
N-am sa-ti strivesc eu visul sub picioare!
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag!
As fi putut sa spun: „Esti ca oricare”. ……
dar nu vreau in noroaie sa ma bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul,
Ce-l tine candid amintirea mea.
Vei fi acolo pururi ne-ntinata,
Te voi iubi mereu… fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.
Acolo, sub lumina de mister ,
Scaldata-n apa visurilor lina,
Vei sta iubita ca-ntr-un colt de cer
O stea de seara blanda si ..senina.
Iar cand viata va fi rea cu tine , cand au sa te-mproaste cu noroi,Tu fugi in lumea visului la mine ,
Vom fi acolo singuri …… amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemai scrise te mangai.
In dulcea lor cadenta leganata,
Te vei simti ca-n visul tau dintai.Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)Sa plec de-aicea de la voi curand,
cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme,
voi reveni la tine din mormant.
Si daca ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.

Walt Whitman

Cantec despre mine insumi

[…]Am spus ca sufletul nu e mai mult decat trupul,

Si am spus ca trupul nu-i mai mult decat sufletul,

Si nimic, nici chiar Dumnezeu, nu-i mai mare decat vreunul din noi,

Si oricine face doua sute de pasi fara dragoste se-mbraca-n lintoliu de moarte,

Si eu sau voi, cu buzunarele goale putem cumpara ce-i mai scump pe pamant,

Si sa privesti ori s-arati o pastaie de mazare doldora de boabe e mai presus decat orisice stiinta din veac,

Si nu-i meserie sau slujba in care un tanar vrednic ca nu poata ajunge erou,

Si nu-i lucru firav sa n-ajunga a intoarce si lumea pe dos.

Si mai spun oricarui barbat si oricarei femei: sa va ramana sufletul netulburat dinaintea unui milion de universuri! […]

A Hard Rain’s A-Gonna Fall (muzică şi text: Bob Dylan)
Va veni iar o ploaie grea (traducere: Florian Pittiş)

Unde mi-ai fost, băiatul meu?
Unde mi-ai fost, făptură de zeu? Am dat piept cu munţii cu ceaţa în creştet
Şi paşii m-au dus pe căi încâlcite
Şi-apoi am păşit în trista pădure
Şi-n faţă mi-au stat duzini de mări moarte
Şi-adânc m-a-nghiţit cu gura mormântul
Şi va veni, şi va veni, şi va veni, şi va veni,
Şi va veni iar o ploaie grea!… Şi ce-ai mai văzut, băiatul meu?
Şi ce-ai mai văzut, făptură de zeu?Am văzut un nou-născut şi fiare dându-i roată
Şi diamante pe cale şi nimeni să treacă
Şi sânge curgând de pe creanga cea neagră
Şi-o odaie ticsită cu mâini bătătorite
Şi treptele albe-necate sub apă
Şi vorbitori sute, mii, cu limba tăiată
Am văzut săbii, puşti, chiar în mâini de prea tineri
Şi va veni, şi va veni, şi va veni, şi va veni,
Şi va veni iar o ploaie grea!… Si ce-ai auzit, băiatul meu?
Şi ce-ai auzit, făptură de zeu? Păi, cam un plesnet de trăznet ce-anunţă furtuna
Şi-un muget de val ce-nghite o lume
Şi sute de tobe cu beţele rupte
Şi ‘jde mii de şoapte şi nimeni s-asculte
Şi un om flămând, dar şi râsete prea multe
Şi-un cântec din şanţ, unde mort e poetul
Şi-un urlet de clown, ce plânge pe stradă
Şi va veni, şi va veni, şi va veni, şi va veni,
Şi va veni iar o ploaie grea!… Si ce-ai întâlnit, băiatul meu?
Şi ce-ai întâlnit, făptură de zeu? Un mic copilaş cu calul pe moarte
Un om mult prea alb c-un câine prea negru
O doamnă cu trupul cuprins tot de flăcări
O fată, apoi, mi-a dat curcubee
Şi un bărbat, sângerând de alean
Şi-un altul la fel, sângerând tot de ură
Şi va veni, şi va veni, şi va veni, şi va veni,
Şi va veni iar o ploaie grea!… Şi ce ai de gând, băiatul meu?
Şi ce ai de gând, făptură de zeu? Păi, o s-o iau înapoi ‘nainte să plouă
M-afund în adânc, în adâncul pădurii
Unde lumea e multă şi cu mâinile goale
Unde stropi de otravă potop cad în valuri
Unde casa din vale stă în faţa-nchisorii
Unde-ascuns e mereu călăul sub mască
Unde foametea-i mare şi-s suflete moarte
Culoarea e neagră şi zero e cifra
Şi cu vorbe, cu gânduri, suflări şi cuvinte
Voi fi-oglindă pe creste, ca toţi să mă vadă
Voi păşi pe oceane ce stau să mă-nnece
Dar cântu-mi voi şti ‘nainte de-a-ncepe
Şi va veni, şi va veni, şi va veni, şi va veni,
Şi va veni iar o ploaie grea!…

Examen la miezul noptii

Charles-Pierre Baudelaire

Cand miezul noptii a batut
In ras ne punem o-ntrebare:
Anume ce-ntrebuintare
I-am dat noi zilei ce-a trecut.
Azi, vineri, treisprezece, data
Predestinata, pe cat stim,
Din cate ne mai amintim
Am dus o viata blestemata.
Pe Crist, pe el, cel mai curat
Din dumnezei, fara-ndoiala,
L-am atacat cu indrazneala;
Apoi la Cresus am mancat
Si-aici, ca bestia robusta
Sa rada si pe plac sa-i fim,
Am injurat tot ce iubim
Si-am laudat tot ce dezgusta.

Noi celui slab i-am fost calau,
I-am aratat, ca toti, trufia
Si-am salutat adanc Prostia
Cu fruntea ei de taur rau.
Am sarutat stupida tina,
In fata i-am ingenuncheat
Si-apoi am binecuvantat
A lupanelor lumina.

Ca ratacirea, in sfarsit,
S-o inecam in nebunie,
Noi, slujitori de poezie,
Ce lucruri pure am slavit,
Bauram fara sete,-oriunde,
Si fara foame am mancat…
-Sa stingem lampa, a ne-ascunde
In negura ne-ntarziat!

TRUST

John Keats

For you to trust me and me to trust you,
you have to accept me and I have to accept you
the way I am and the way you are,
fully seen and deeply known,
with no need of apology –
with my body imperfections and with yours,
with my character shortcomings and yours, too….

for you are a sacred gift to me
and I am a sacred gift to you,
and gifts are to be gratefully accepted
and heartily enjoyed,

but only if you trust me and I trust you,
can we let ourselves be ourselves
and forget real or unreal barriers,
conventions or inhibitions,
as to profoundly enjoy
what we’ve been granted:
you – the gift of me,
me – the gift of you,
as deeply as our inner worlds
can take us in,
with trust
and joy.

Anunțuri

3 responses to “Poezie

  • yousef59

    Foarte frumoase toate.(o parte le stiu)

  • Anonim

    Tu, cel care trudesti spre a ne bucura pe noi cei ce citim… esti un om minunat… si-ti multumim…

    cititorul

  • Dinu

    Imi plac foarte mult poeziile lui John Keats si Sir Gordon Byron,sunt mari poeti romantici ai literaturii britanice si europene.Prin poezia lor descoperim adevarata esenta filozofica a gandiri si tristetii,ei ca si Eminescu,N, Labis,Esenin,Puskin,au fost si vor ramane niste ingeri ai sacrificiului.Acesti ingeri ai universului merita sa fie trecute in revista poeziile lor,de catre artisti muzicieni cunoscuti,s-au mai putin cunoscuti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: