Category Archives: impersonale

Fara intoarcere

Vine un moment cand iti dai seama ca viata ti-a scapat printre degete si ca tu ai ajuns un simplu spectator. Stai pe margine si privesti. Lucrurile se leaga si se dezleaga, oamenii intra si ies din viata ta si tu te afli in acelasi loc ca si inainte. Te simti dat afara din propria viata. Iti devii strain si te intrebi cand s-a intamplat asta. Cand ti-au scapat lucrurile de sub control? De ce vointa ta nu mai conteaza? Un cinic ti-ar raspunde: pentru ca nu exista sau daca a existat vreodata a fost prea slaba. A inceput cu lucruri marunte inca din copilarie cand n-aveai curajul sa spui ca tie nu-ti place rosul cu care se incapatanau ai tai sa te imbrace desi tu ai fi vrut albastru, a continuat cu prietenii pe care tot ei ti-au ales dupa criterii de genul: „e copilul stii tu cui si nu se stie cand iti va fi de folos!”, scolile in care nu ti-ai gasit locul si unde n-ai reusit niciodata sa te adaptezi si asta s-a simtit. Ceilalti simt intotdeauna cand esti altfel si te ocolesc instinctiv. Te-ai trezit adult, cu anii tineretii irositi, cu gandurile macinate de acel „daca as fi facut ce vroiam eu, nu eram aici” si cu sperantele tocite de prea mult „maine”. Iti urasti trecutul, te urasti pe tine insuti ca n-ai avut curajul sa spui „nu” si ca i-ai lasat pe altii sa-ti traiasca viata. Si oricat de absurd ar parea asa s-a si intamplat. Nu vrei sa te intorci inapoi dar nici nu poti merge mai departe pentru ca nu stii ce vrei. Corabia ta a esuat inainte de a fi navigat cu adevarat in larg iar parerile de rau sunt inutile.

Anunțuri

Alfa si omega

«orice asemanare este pur intamplatoare»

– Stii de ce se organizeaza intalnirile acelea de 10, 20 de ani de la terminarea liceului sau facultatii? m-a intrebat cu totul neasteptat Vanda. Cum eu am ratat asemenea intalniri, nici macar nu sunt sigura din care motiv, cel mai probabil pentru ca ori nu s-au tinut sau daca s-au tinut, eu n-am ajuns dar asta este cel mai putin important, am ciulit urechile la ce-mi spunea Vanda. Am raspuns evaziv, asteptandu-ma la ce era mai rau.

– Probabil din nevoia de socializare.

– Mda, nevoia dar nu de socializare ci de stabilire a unei ierarhii. Suntem precum lupii in haita. Avem nevoie de un alfa si o omega si in functie de acestia doi se va face ierarhia. Oamenii vin la aceste intalniri nu pentru ca au nevoie sa se revada, pentru ca le-au lipsit in vreun fel ceilalti ci pentru ca sa verifice situatia: cati bani castiga cutare, unde este angajat, unde isi face concediul, cu cine s-a insurat si de ce, in ce fel de cercuri se invarte, arata mai bine sau mai rau decat inainte si tot asa mai departe. Odata ierarhia stabilita, toata lumea il va detesta pe alfa dar se va gudura pe langa el pentru ca nu se stie niciodata cand iti poate fi de folos relatia cu el, il va compatimi pe omega dar se va feri de el pentru ca nu este bine sa fi vazut in compania lui si va fi multumita ca, desi n-a obtinut pozitia cea mai privilegiata, cel putin nu este un paria. Ei si-au asigurat un loc caldut, undeva la mijloc si se amagesc ca au facut ceva in viata, desi adevarul este ca sunt niste nimeni dar cine are curajul sa recunoasca?

– Esti prea dura si nu cred ca e cinstit sa-i judeci pe toti in felul asta!

– Se vede ca n-ai fost acolo ca sa-i vezi. Si la petreceri se intampla la fel. De obicei stau intr-un  coltisor la masa si ii urmaresc. Fac „sociologie aplicata” desi e cam pretentios spus. Nici nu mai am nevoie sa aud ce vorbesc, imi sunt suficiente mimica si gesturile pe care le vad.

– Si totusi te duci in continuare!!!

– E doar cercetarea la fata locului!

– Dar tu, Vanda, tu unde te incadrezi?

– De mine ceilalti se tem si ma alunga din haita pentru ca eu nu pot sa fiu nici macar o paria. Sunt altfel si ei stiu asta, n-am nevoie de ierarhii ca sa cantaresc un om. Mie imi place sau nu, pur si simplu. Nu tin cont de felul in care arata, daca e bogat sau sarac, e vorba de ceea ce simt. Daca suntem pe aceeasi lungime de unda atunci ramanem prieteni daca nu, atunci inseamna ca asa trebuia sa fie.

Lectiile de filozofie a vietii ale Vandei erau simple si directe. Spunea intotdeauna ce avea de zis fara ocolisuri, fara metafore si intr-adevar daca nu-i placeai n-aveai nicio sansa. Fata de oameni, Vanda avea un soi de intelegere care mie imi scapa. Intelegerea asta venise odata cu timpul dar mai ales cu experientele traite nu intotdeauna placute si imi era clar ca nu se va schimba niciodata.

Copyright © by Ambra


poate, posibil, probabil

singuri, mereu singuri, tanjind in fiecare zi dupa o intamplare, dupa o minune care sa ne scoata fie si pentru o clipa din marasmul nostru fara sfarsit

cand toate zilele sunt la fel, nici albe, nici negre, ci doar gri si eterne ne inchinam in fata cinismului crezand ca am gasit adevaruri universal valabile

capitulam in fata unui gest umil pe care nu-l intelegem pentru ca sufletul nostru este golit de continut

ne stergem lacrimile aruncandu-le departe de obrajii nostri ridati prea deveme de neputinta atingerii idealului visat

cautam la infinit o faptura pe care s-o legam pe vecie de sufletul nostru pentru ca asa ni s-a spus ca trebuie si am crezut

rasturnam credinte pana cand suntem inghititi cu totul de haos

ne aparam de nebunie invocand eternul tertium non datur dar daca totusi

intre da si nu, s-a strecurat ceva care ne scapa?

poate ca de aceea viata noastra e un carusel

pentru ca undeva s-a stecurat un poate, un posibil si din cand in cand cate un probabil.

Copyright © by Ambra


Un jurnal ciudat

«Daca stau sa ma gandesc bine nici nu-mi plac oamenii aia, dar ca in legile lui Murphy, pe zi ce trece ma inconjoara tot mai multi. Si atunci, daca nu-mi plac de ce m-as sacrifica pentru ei? Ceilalti ce au facut pentru mine? Cand am avut nevoie de ajutor au tacut ori au intors capul in alta parte. Multi spun ca nu merita sa te sacrifici pentru nimeni. Dar eu nu sunt ca ei, nu, nu eu nu sunt ca ei. Oare cum o fi mai bine? Sa-ti pese sau sa ramai indiferent? Mai bine imi dau demisia!»

Cam astfel de ganduri ii treceau prin cap lui V. incercand sa-si croiasca drum printre gramezile de gunoaie adunate de vant pe trotuar. N-au mai trecut de mult pe aici gunoierii si zau ca orasul asta ar avea nevoie de o curatenie generala, din catacombe pana la ultimul etaj de la Orient plazza. « Plazza rahat », surasese amuzat lovind cu piciorul un pachet destul de voluminos care ii atrasese privirea pentru ca era prea frumos impachetat pentru gramada de mizerii printre care trecea. Ce o fi? se intreba in sinea lui cautand un pretext onorabil la gandul ca ar putea trece cineva si o sa-l vada cum scormoneste prin gunoaie. Pachetul era destul de greu si cand il cantari in mana i se paru ca inlauntrul ghiceste prezenta unei carti. La un moment dat avu impresia ca sclipeste oarecum dar isi zise ca i s-a parut din cauza luminii inselatoare. Era tarziu si felinarele de pe strada aruncau o lumina palida. Dar cand pachetelul ii salta in mana se sperie de-a binelea. Vru sa-l arunce si poate ca ar fi fost mai bine daca ar fi avut idee ce il asteapta dar curiozitatea era mai puternica. Deh, nu degeaba spun batranii “curiozitatea a mancat capul pisicii”. Pe V. il va costa scump de tot. Cum altfel sa spui atunci cand pierzi tot ce ai avut, casa, familie, job si altii decid sa-ti dea un concediu nelimitat din lumea celor cu mintile intregi?

„Pe cel care va citi mai devreme sau mai tarziu aceste randuri il rog sa-mi indeplineasca o ultima dorinta. Desigur ar fi fost mult mai simplu sa insarcinez pe cineva anume sa-mi aduca la indeplinire testamentul dar am hotarat ca hazardul care mi-a dictat toata viata sa decida si de data asta si stiu ca nu-mi va insela asteptarile. Probabil ca va alege persoana cea mai putin potrivita pentru o astfel de misiune dar asta numai in aparenta pentru ca de fapt acea persoana cu siguranta va avea ceva in comun cu mine. Si daca tot intamplarea va face ca aceste randuri sa se piarda pentru totdeauna atunci inseamna ca nu trebuie sa afle nimeni povestea mea si tot ceea ce am trait n-a fost decat o minciuna dar eu nu-mi pierd speranta intr-o soarta mai buna.”

Asa incepea acel jurnal pentru ca V. gasise un jurnal in pachetul pe care-l desfacuse infrigurat acasa. Se ghemuise in fotoliu cu degetele inclestate pe caietul destul de voluminos de parca se astepta ca cineva sa apara de nicaieri si sa i-l smulga din brate. O dorinta? O Doamne, am dat peste testamentul vreunei nebune. Ce ma fac acum? O sa-mi ceara sa iau legatura cu familia ? Trebuie sa ma duc la vreun notar sa i-l arat ? In fine, sa citesc mai departe. Asa o sa aflu ce vrea de la mine, isi spuse V. intorcand paginile jurnalului.

Gandurile mele invalmasite te asteptau dar nu stiau unde sa te caute. Faptul ca acum citesti acest jurnal imi spune despre tine ca esti curios dar si un pic lacom ceea ce nu e chiar asa de rau din punctul meu de vedere. Dimpotriva as spune …

V. se stramba putin. Avea senzatia ca o pereche de ochii il urmaresc din intunericul de dincolo de fereastra.

continuarea

Copyright © by Ambra


Altadata stiam

http://donjuki.deviantart.com/gallery/

Altadata

Stiam sa chem si dragostea si ura

Si norocul si ghinionul.

Stiam sa bat la zaruri providenta

Si sa-i rad in fata cand pierdea.

Nu-mi pãsa de lacrimi,

Nu stiam ce inseamna regretul, nici tristetea

Cinismul imi era haina si aroganta scria pe mine

Si imi era bine.

Puteam sa infrunt o lume intreaga

Si ceilalti sa nu insemne nimic

Spuneam ca binele si raul imi sunt totuna

Si chiar credeam ce spuneam.

Acum am invatat sa tac.

Copyright © by Ambra


niciunde, nicicum

O picatura venita de niciunde mi-a ars mana. Am privit in sus si l-am zarit. Era ingerul meu necesar care orbise de atatea lacrimi. Am intins mana catre el dar nu m-a vazut si a continuat sa planga. Pentru mine. Ce puteam sa-i cer mai mult? Sufletul meu va fi mai greu decat lacrimile lui si bietul meu inger nu se va mai ridica niciodata din tarana.

Sa dau timpul inapoi n-are rost, stiu ca as face aceleasi greseli. Am fost atunci, sunt si acum si voi fi si maine acelasi om. Istoria ne invata … ca nu invatam nimic din istorie.

Sa uit, sa iert? De ce as face una sau alta? Nu vreau nici sa uit, nici sa iert. Imi voi purta povara pana la capat. Sunt gandurile mele si am invatat sa traiesc cu ele. Nu caut limanuri, nu astept minuni si azi e la fel de bun ca si maine sau ca si ieri.

Am nevoie de ceilalti exact in aceeasi masura in care au si ei nevoie de mine. Astazi da, maine nu si viata merge mai departe. Poate ca doare uneori dar cu timpul invatam sa ne suportam singuratatea.

Devreme, tarziu, azi, maine sunt doar simple cuvinte pe care nu le mai ascult. Nu ma mai agat de prezent, nu mai traiesc in trecut si viitorul este doar o alta zi din calendar. Ma „construiesc” cu fiecare zi care trece.

Nu cer nimanui sa ma accepte, fiecare e liber sa ma judece si sa ma osandeasca dupa chipul si asemanarea lui. Eu imi voi urma calea care nu stiu inca unde ma va duce.

Copyright © by Ambra


Intr-un final

M-as multumi intr-un final

S-ating cu sufletul furtuna

Si peste mine linistea sa curga

Sa tin ascunsa in palme ploaia

Si printre degetele rasfirate

S-o las incet sa alunece

De dupa stropii care cad

Sa cred ca a fost doar o parere

Obrazu-ti ars acum de lacrimi.