Monthly Archives: Septembrie 2007

si va veni o zi

Si va veni o zi cand nu-mi va mai pasa de ce spune lumea si voi pleca la drum. Ziua aceea o simt, e pe aproape si ma asteapta. Mai devreme sau mai tarziu, stiu ca voi ajunge la o rascruce si atunci voi privi in toate partile.

Si daca la acea rascruce voi intalni cersetorul din poveste ii voi da toate amintirile, toate cuvintele nerostite si toate lacrimile ascunse in spatele zambetelor mincinoase. Si daca nu va dori sa le primeasca le voi lasa in praful drumului fara sa ma uit in urma mea.

Un drum strain pana acum pasilor mei va fi la fel de bun ca oricare altul pentru ca astazi nu mai conteaza daca pierd sau castig. Vreau doar sa merg mai departe, sa-mi caut lumea despre care cred ca incepe acolo unde s-au terminat regretele. Poate ca nici nu va fi nevoie sa o construiesc eu, va fi suficient doar sa o descopar. Si chiar daca se va ascunde de mine, voi avea un motiv sa cutreier lumea in cautarea unei utopii pentru ca viata inseamna sa mergi pana la capat.

Copyright © by Ambra


In noaptea asta tu faci cartile

Stateau fata in fata dar nu-si spuneau nimic. Fiecare asteapta mutarea celuilalt. Unuia nu-i pasa de trecut, pentru celalalt viitorul era prea mult iar ziua de azi era anosta pentru amandoi. Era ceva intre ei, de fapt fusese intotdeauna dar timpul pentru cuvinte trecuse. Ce sa arunce pe masa, ce sa pastreze in mana?

– Femeie, stiai ca sunt sarpe.

– Stiam, dar m-am amagit cu gandul ca pot sa te schimb, ca voi fi mai puternica decat veninul tau … dar ai trisat.

– Nu, n-am trisat, am facut doar ceea ce era scris in cartea mea. Te-am intalnit, te-am lasat sa ma iubesti dar exista un timp pentru toate si acum a venit timpul sa plec. Puteai sa treci mai departe si eu nici nu as fi existat pentru tine. De ce te-ai oprit?

– Pentru ca am vrut sa cred ca ai nevoie de mine.

– Si ai crezut ca lacrimile tale ma vor scuti de suferinta? Dimpotriva, mi-ai prelungit agonia, mi-ai aratat un colt de paradis si pe urma mi-am dat seama ca nu voi avea niciodata dreptul sa fiu acolo. Sunt vesnicul ratacitor care se cauta pe sine si tu n-ai facut altceva decat sa ma opresti din drumul meu.

– Nu sunt altceva decat un popas in drumul tau …

– Ai fost mai mult decat un popas dar de ce imi ceri sa-ti explic ceea ce nici eu nu inteleg? Nu pot sa-ti dau mai mult decat am iar eu acum nu am nimic. Nu ma am nici pe mine, simt ca apartin altcuiva, altui drum, altei vieti si trebuie sa merg mai departe. Poate ca ma insel, poate ca te mint, poate ca ma amagesc singur dar cine are raspunsuri la toate intrebarile?

– Si eu?

– Tu iti vei face cartile, le vei vei imparti si vei continua jocul.

– Dar asta inseamna sa joc singura.

– Nu, cu siguranta va aparea altcineva.

– Un ultim joc, te rog. In seara asta tu faci cartile. Oricum am pierdut.

– Nu, amandoi am pierdut atunci cand ne-am intalnit dar acum e tarziu. Vei fi mereu regina mea iar eu asul de pica si toata lumea stie ca o astfel de legatura aduce ghinion.

*

„Scopul vanatorii nu este vanatul …”

Ma gandeam la cuvintele lui Faulkner si mi-am adus aminte de tine. Cred ca tie mai mult decat oricui altcuiva ti se potrivesc cuvintele lui. Invartindu-ma in cercul asta vicios, daca este mai importanta vanatoarea decat vanatul, m-am intrebat ce se intampla cu concretul, cu palpabilul. Cum ar fi ca in fiecare zi sa incepi sa cauti, sa astepti, sa-ti faci iluzii, sa construiesti sperante pe care apoi sa le narui pentru a o lua de la capat? Si cand in sfarsit te-ai apropiat de ceea ce iti doreai sa-i dai drumul doar de dragul unei alte zile de maine? Merita sa sacrifici prezentul pentru un maine iluzoriu dar plin de promisiuni?


Noaptea – Din amintirile unui inger trist

E noapte si ploua, din nou. Privesc in jur – pustiu. Oricum in orasul asta mizerabil nu ma poate vedea nimeni. Nu stiu ce ma asteapta si nici macar nu stiu daca trebuie sa caut ceva sau pe cineva. Las doar lucrurile sa se intample. Stiu ca se intampla in cele din urma. La un colt de strada vad pe cineva sau mai bine zis ghicesc o piticanie ghemuita sub niste zdrente. Tresare cand ma apropii de ea. Iese din mormanul de zdrente si ma priveste. Ma uit si eu curios la ea. E doar un copil. Are dare de lacrimi pe obraz, amestecate cu sange si praf. Nu indrazneste sa spuna nimic si nici nu se misca. Asteapta ceva dar nu-mi dau seama ce. In cele din urma incepe sa planga. Printre sughituri ma intreaba ce vreau. Uimit ma dau inapoi si o intreb cum de poate sa ma vada. Imi raspunde obraznic ca doar d’aia are ochii ca sa ma vada. I se pare aiurea ca port aripile alea murdare in spinare dar la urma urmei e treaba mea daca vreau sa fac pe ciudatul. Repeta inca o data intrebarea si imi cere o tigare. Ii spun ca n-am. Pacat, o aud zicand, pentru o tigare te-as fi „incalzit” putin si imi da de inteles prin semne la ce se refera. Fetita din fata mea nu pare sa aiba mai mult de 10 ani si e atat de departe de cealalta fetita, cea cu chibriturile din povestea lui Andersen. A invatat lectia strazii prea devreme, crud si dureros si fara putinta de intoarcere. Pentru ca de cand sunt pe strazi am invatat si eu ca invingatorii se cunosc de la start, restul se pierd undeva pe drum. Am privit in sus si l-am vazut printre picaturile de ploaie pe Maestru cum ma indemna sa-mi vad de drum. Si totusi ea ma poate vedea, i-am spus. Da, inca te poate vedea, nu stii ca betivii si copii au un Dumnezeu al lor? O farama din sufletul ei mai pastreaza speranta ca va veni cineva sa o salveze de pe strada dar nu e suficient. Trebuie sa lupte pentru sansa aia. Dar e doar un copil, am ingaimat eu. Si cine se cunoaste de la start? Invingatorii, Maestre … si o lacrima de inger cazu incet pe pamant odata cu ploaia. Nici macar o lacrima de inger nu poate face minuni intr-o lume care ucide in fiecare zi cate o fetita cu sau fara chibrituri.

Mi-e teama sa ma gandesc ca peste ceva vreme ma voi intalni la un alt colt de strada cu aceeasi fetita care de data asta nu ma va mai vedea.


Pisici

[rockyou id=82679974&w=450&h=336]