Monthly Archives: Mai 2009

Cu noroc, fara noroc

N-am facut niciodata nimic din ce se asteptau ceilalti. Nu voiam sa lupt, nu ma interesa ce se intampla in jurul meu. Lucrurile se desfasurau dupa legi imuabile carora nu acceptam sa ma supun. Toti in jurul meu aveau familii, copii, cariere carora sa le poarte de grija. Se puteau considera impliniti. Eu eram singur si preferam sa ma las dus de val. Pentru mine, aici sau in alta parte era la fel. Viitorul meu “nu suna” bine. De fapt, nu exista.
Ceilalti spuneau despre mine ca n-am niciun viitor iar eu nu faceam nimic sa-i contrazic. Vroiam doar sa fiu lasat in pace sa-mi traiesc viata asa cum credeam eu ca trebuie sau „sa-mi bat joc de viata” dupa parerea lor. La urma urmei, nu cerusem eu sa ma nasc asa ca ma simteam indreptatit ca macar la maturitate sa aleg si eu alesesem sa nu fac nimic. Nici macar griji pentru ziua de maine.
Fusesem catalogat boem, nihilist, idiot etc. Adevarul era ca putin imi pasa si de mine si de ceilalti si viata parca in ciuda tuturor imi oferea tot. De mine aveau grija altii, eu nu ma osteneam nici macar sa-mi platesc impozitele. Problemele daca apareau se rezolvau de la sine, gaseam intotdeauna “ingeri pazitori” pregatiti sa se sacrifice pentru mine. Amicii ma destestau pentru norocul meu si nici macar nu se mai sfiau sa mi-o spuna in fata. Stiu, nimic nou sub soare. Pana intr-o zi, cand dupa o betie crunta m-am trezit mahmur intr-un sant. Nu, de data asta nu m-a mai cules niciun inger, in zona aia cred ca era interzis ingerilor. De altfel, daca s-ar fi aventurat vreunul prin preajma i-as fi rupt eu insumi aripile mai ales cand am constatat cu bruma de luciditate care-mi ramasese ca nu mai aveam nici portofelul, nici ceasul si ca eram in picioarele goale. La urma urmei nu eram decat un betiv, unul pe care-l impingi cu piciorul mai incolo in sant sa nu-l calce dracu’ vreo masina.
Credeam ca incercasem toate viciile si ca ajunsesem cat de jos poate sa ajunga un om dar ma amageam. Cand m-am ridicat din sant si am pornit cu pasi impleticiti inainte fara sa stiu incotro ma indrept, tocmai spre un astfel de loc ma conducea destinul(daca exista asa ceva) sau nesabuinta mea de care sunt mult mai sigur. Am mers mult, pana cand am simtit ca-mi sangereaza talpile. Nu se vedea nicio casa si nimeni n-a oprit langa mine. Cine m-ar fi luat in halul in care eram? Si atunci de nicaieri a aparut el. Pur si simplu de nicaieri! ori poate ca eram prea “aburit” ca sa-mi dau seama cand a ajuns in fata mea. Unde te duci? m-a intrebat. Nu stiu, am raspuns si era adevarat, nu stiam prea bine nici pe ce lume sunt darminte sa stiu incotro ma indreptam. Vino cu mine, mi-a spus scurt si desi in primul moment am vrut sa protestez, ce naiba! ma trata ca pe un copil! l-am urmat ca un catelus pierdut. Am ajuns la o casa darapanata, care avea in loc de ferestre fasii de plastic batute in cuie si o bucata de tabla ruginita drept usa. Insotitorul meu a izbit cu piciorul in ea si aceasta s-a cascat larg, lasand vederii mele neghioabe o priveliste pe care numai Zola o putea descrie. Era mizeria umana viermuind.
Incepeam sa ma trezesc din betie datorita si mirosului intepator de amoniac care venea dinauntru. In fata mea stateau claie peste gramada, 15 oameni, femei, copii si vreo 2 barbatii in varsta. Iti place familia mea? Fam…, fam…, familia ta? m-am balbait eu. Da, ce te miri? Sunt toti ai mei. Ai tai? repetai eu, uitandu-ma la copii care se tavaleau pe jos, urland cred ca de foame. Vrei sa faci parte din familie? Am nevoie de ceva brate in plus. Pentru ce? O sa vezi! veni prompt raspunsul. M-a bufnit rasul. Nu-mi venea sa cred ca mi se intampla mie una ca asta. Ce om in deplinatatea facultatilor mintale, fara nici un fel de constrangere ar fi acceptat sa intre intr-o adunatura care se numea pretentios “familie”? Printre cersetorii schilozi, printre curvele desfigurate de bautura si de bataile incasate, printre copiii murdari pe care colcaiau paduchii si inflorea raia imi gasisem eu locul…
M-am auzit spunand “da”, fara sa stiu in ce fel acest “da” imi va schimba viata. A fost dorinta de aventura, a fost curiozitatea, ma plictisesem de viata mea “norocoasa” pentru care eram invidiat de ceilalti, imi pierdusem discernamantul sau era ceva in mine care m-a indreptat spre acel loc si spre acea intalnire? Toate sunt amestecate acum si cel mai mare dusman al meu este timpul care ma alunga mai departe. Mai demult nu stiam sa-l pretuiesc, lasam zilele sa treaca fara sa-mi pese, crezand ca timpul imi apartine, dar ma inselam, o doamne! cat ma inselam.
Am intrat in familie si conform traditiei mi s-a citit viitorul. Acel viitor pe care eu nu dadeam niciun ban, aici era pretuit dupa reguli clare, carora trebuiau sa se supuna toti. Ce insemna viitorul pentru acesti oameni, desi unora dintre ei cu greu le puteam spune oameni?

*
– Hai sa-ti ghicesc.
– Norocul, viitorul, dragostea, moartea sau toate la un loc? O sa-mi spui doar ce crezi ca vreau sa aud.
– Dimpotriva, iti voi spune tot ceea ce ai mai auzit dar n-ai vrut sa asculti.
– Vorbe incalcite, atata tot. Ce poti sa-mi spui tu in plus fata de ceea ce stiu deja?
– Ai noroc dar esti sarpe. Niciodata nu joci cinstit, nu spui lucrurilor pe nume, te ascunzi, te furisezi si profiti de slabiciunile celorlalti. De aceea ai ajuns aici, printre noi. Asculta bine – nimic nu este intamplator in viata.
– Clisee, clisee …
*
A avut dreptate ghicitoarea – am ajuns cersetor.

(continuarea aici)

Copyright © by Ambra