Monthly Archives: Noiembrie 2008

Fara intoarcere

Vine un moment cand iti dai seama ca viata ti-a scapat printre degete si ca tu ai ajuns un simplu spectator. Stai pe margine si privesti. Lucrurile se leaga si se dezleaga, oamenii intra si ies din viata ta si tu te afli in acelasi loc ca si inainte. Te simti dat afara din propria viata. Iti devii strain si te intrebi cand s-a intamplat asta. Cand ti-au scapat lucrurile de sub control? De ce vointa ta nu mai conteaza? Un cinic ti-ar raspunde: pentru ca nu exista sau daca a existat vreodata a fost prea slaba. A inceput cu lucruri marunte inca din copilarie cand n-aveai curajul sa spui ca tie nu-ti place rosul cu care se incapatanau ai tai sa te imbrace desi tu ai fi vrut albastru, a continuat cu prietenii pe care tot ei ti-au ales dupa criterii de genul: „e copilul stii tu cui si nu se stie cand iti va fi de folos!”, scolile in care nu ti-ai gasit locul si unde n-ai reusit niciodata sa te adaptezi si asta s-a simtit. Ceilalti simt intotdeauna cand esti altfel si te ocolesc instinctiv. Te-ai trezit adult, cu anii tineretii irositi, cu gandurile macinate de acel „daca as fi facut ce vroiam eu, nu eram aici” si cu sperantele tocite de prea mult „maine”. Iti urasti trecutul, te urasti pe tine insuti ca n-ai avut curajul sa spui „nu” si ca i-ai lasat pe altii sa-ti traiasca viata. Si oricat de absurd ar parea asa s-a si intamplat. Nu vrei sa te intorci inapoi dar nici nu poti merge mai departe pentru ca nu stii ce vrei. Corabia ta a esuat inainte de a fi navigat cu adevarat in larg iar parerile de rau sunt inutile.


Sfarsit de toamna

Sufletele frunzelor atarnau pe crengi amortite de toamna care trecuse peste ele si timpul parca se oprise din mers. Vantul purta dupa sine, imprastiind aiurea, ramasitele unei zile ca oricare alta. Ziare, gunoaie, caini vagabonzi, geamuri ferecate, vitrine goale, strazi intunecate si din cand in cand, un trecator grabit cu mainile ascunse in buzunare. Umbre pustii care se prelingeau pe langa ziduri cenusii. O cladire inceputa si neterminata care-si casca haul fundatiilor ruginite de acum catre un cer indiferent. Un paznic beat cu o sticla de vodca in mana care-si injura viata care nu a fost asa cum ar fi trebuit sa fie dar a cui e? Nimeni nu priveste pe nimeni, nu se vad zambete, nu se aud hohote de ras. Copiii s-au ascuns de mult si jucariile au ramas parasite prin curtile din spatele gardurilor zabrelite. Sunt ultimele zile ale lui noiembrie si frigul si-a intins gheara asupra tuturor. Toamna a otravit cu mireasma putregaiului un oras care se invarte nauc in jurul sãu iar oamenii care-l traverseaza zi de zi sunt doar puncte mobile pe o harta a deznadejdii. Prea mult intuneric si frig.