Fara intoarcere


Vine un moment cand iti dai seama ca viata ti-a scapat printre degete si ca tu ai ajuns un simplu spectator. Stai pe margine si privesti. Lucrurile se leaga si se dezleaga, oamenii intra si ies din viata ta si tu te afli in acelasi loc ca si inainte. Te simti dat afara din propria viata. Iti devii strain si te intrebi cand s-a intamplat asta. Cand ti-au scapat lucrurile de sub control? De ce vointa ta nu mai conteaza? Un cinic ti-ar raspunde: pentru ca nu exista sau daca a existat vreodata a fost prea slaba. A inceput cu lucruri marunte inca din copilarie cand n-aveai curajul sa spui ca tie nu-ti place rosul cu care se incapatanau ai tai sa te imbrace desi tu ai fi vrut albastru, a continuat cu prietenii pe care tot ei ti-au ales dupa criterii de genul: „e copilul stii tu cui si nu se stie cand iti va fi de folos!”, scolile in care nu ti-ai gasit locul si unde n-ai reusit niciodata sa te adaptezi si asta s-a simtit. Ceilalti simt intotdeauna cand esti altfel si te ocolesc instinctiv. Te-ai trezit adult, cu anii tineretii irositi, cu gandurile macinate de acel „daca as fi facut ce vroiam eu, nu eram aici” si cu sperantele tocite de prea mult „maine”. Iti urasti trecutul, te urasti pe tine insuti ca n-ai avut curajul sa spui „nu” si ca i-ai lasat pe altii sa-ti traiasca viata. Si oricat de absurd ar parea asa s-a si intamplat. Nu vrei sa te intorci inapoi dar nici nu poti merge mai departe pentru ca nu stii ce vrei. Corabia ta a esuat inainte de a fi navigat cu adevarat in larg iar parerile de rau sunt inutile.

Anunțuri

12 responses to “Fara intoarcere

  • Clara

    Subscriu… ‘Personajul’ nu are cum sa mearga inainte pentru ca nu stie ce vrea…nici macar cine este, altii l-au ajutat sa se defineasca, citeodata blamindu-l, alteori tratindu-l cu indiferenta. Adult fiind (?!), e mai greu sa se regaseasca si sa se reconstruiasca acum… Si eu sunt unul din personajele de acest tip. Personajul ce stie ca nu are vointa, tocmai pentru ca ceilalti l-au facut sa demonstreze zilnic ca nu are. Personajul caruia i se spune: „las-o , e pierduta…” si care nu face nimic sa iasa din propriile catuse. Imi mai spunea un prieten acum ceva timp ca ‘eu n-am sa zbor niciodata cu el’ …cum as putea? Cind mi s-au taiat aripile inca dinainte de a invata la ce folosesc, ce inseamna zborul? Sa invat doar din carti…am incercat, nu-mi iese. Ceva e fals, se simte, atit in atitudine, cit si in simtiri. Stiu ca vor veni amicii buni care ma vor indrepta pe calea buna, a optimismului, a ideii ca mereu te poti reconstrui, redeveni, renaste, redefini. Si mai stiu ca ceva anume tot vor obtine. Poate o zi in care zimbetul sa-mi fie natural, nu artificial, nu artistic construit pentru a ascunde tristeti si dileme. Dar mai stiu ca miine va fi la fel ca ieri, si ca zimbetul, deja fals afisat, isi va fi luat portia de amar…

  • VLAD

    ~de unde naiba ai ideile astea? parca miai vorbi sub limba non stop…parca ai fi neuronashul ratacit in capul meu gol…youre the fuckin` voice in my head…oare e posibil ca doua fiinte sa gandeasca la fel pana la ultimul cuvant…astept un mail te rog…~

  • capatullumii

    …alunecam, curgem incet in matci prea stramte pentru noi, alese la-ntamplare de cei ce joaca viata noastra-n stele, lovindu-ne de pietre, lasand bucati din noi in colturile lor taioase si-nsangerati de-atatea lovituri, ne indreptam cuminti spre locul plin de vise si dorinte pe care il gasim acum pustiu, golit de cei mai norocosi ca noi, de cei ce au ajuns in fatza noastra; si-apoi, orbecaind prin intunericul ce ne inghite, ne indreptam spre nicaieri, simtindu-ne copii pierduti, abandonati in timp…
    Nu lasa sa treaca viata pe langa tine sau sa te conduca, pune-i hamuri solide, puternice pentru ca uneori e naravasa si dirijeaz-o tu pe ea asa cum iti place. Sa nu te lasi aruncat in gol sau intuneric in vreuna din crizele ei de isterie, struneste-o cat poti, imblanzeste-o, ingenuncheaz-o si n-o lasa vreodata sa te calce in picioare, iar daca e nevoie, umileste-o demonstrandu-i ca poti ajunge acolo unde vrei si ca poti fi cel care vrei tu, fara ca ea sa-ti fie piedica.

  • capatullumii

    Si la mine e la fel vlad 🙂 si cati or mai fi ca noi…cand am citit am crezut ca cineva mi-a umblat in gandurile si in mintea mea, transformandu-le in cuvinte.
    Avem momente cand gandim in felul acesta, cand ne uram trecutul si pe noi insine si parca am vrea sa ne ascundem in adancul pamantului sa nu mai simtim ca suntem vii si fara rost, si-atunci ma-ntreb ce-as face daca ar trebui sa o iau iar de la capat, daca as schimba ceva in viata mea sau daca as avea atunci puterea sa schimb ceva… si nu gasesc nici un raspuns…

  • Ambra

    Pt. Vlad: fara suparare dar ma limitez sa raspund doar aici pe blog. Daca imi amintesc bine s-a mai comentat pe blog despre faptul ca unii dintre cei care ma citesc se regasesc in textele pe care le scriu. Poate chiar prea mult. Probabil ca ma repet dar e firesc pana la urma, de vreme ce vorbesc despre trairi absolut omenesti pe care fie ca le-am incercat chiar eu, fie le-am observat la ceilalti. De fapt, cred ca asta ar trebui sa faca toti cei care scriu, sa observe mai intai si atunci ar intelege mai multe. Experientele asemanatoare demonstreaza faptul ca in ciuda a ceea ce ne place sa credem despre noi, din pacate nu suntem atat de unici si irepetabili cum am vrea, ca lumea nu se inventeaza pentru fiecare individ nou-aparut si ca functionam dupa tipare deja prestabilite. Si spun iar, din pacate.

  • rast

    Corabia a esuat din cauza ca nu era a ta, chiar daca o foloseai zilnic.
    Esti/suntem o personalitate falsa, obtinuta prin educatie si „sfaturi” binevoitoare.
    Daca esti atent, din interiorul tau, se „simte” un ghid soptit (unii il numesc „vocea inimii”) care te invata cum sa-ti construiesti propria corabie… si te invata cum sa iesi in larg.

  • infumus

    salut! … si eu sunt corabia esuata, 🙂 oai ce coincidenta, … ha! ha! ha! … ras sarcastic si fortat, nu suntem la fel, poate simtim la fel, dar in nici un caz nu suntem la fel, altii ne-au trait viata, sau altii ne traiesc viata, dar poate diferit la fiecar individ in parte.
    mai e o chestie, traita de mine, cum s-ar zice pe pielea mea, totul a inceput cred cand a trebuit s-a m-a inscriu la liceu, ei bine am facut 4 ani intr-un liceu cu profil tehnic, fortat fiind de parintii mei, scuza lor a fost ca daca nu intram la teoretic :P. la 19 ani, m-am suparat pe ei si am plecat in lume, eram inscris la o facultate cu taxa care cica invatai de la distanta, acest lucru mi-a permis sa m-a angajez. de servici m-am tinut, de faculta ba. plus ca acum sufar dupa o relatie de calvar cu o femeie mai mare cu 12 ani decat mine, care pur si simplu s-a folosit de mine. ei cea mai tare situatie, de 5 luni am ajuns in casa parintilor, unde e relativ bine. dar ce nu e relativ?
    asa ca nu mai spuneti ca parintii v-au trait viata, oricine inafara de ei.

  • Ambra

    Multumesc Boyslovegirls dar e mult spus „sublim”, mai corect ar fi adevarat, trist dar adevarat.

  • arrow

    si eu eram o corabia esuata!eram pana am intalnit persoana potrivita”petecul meu”.acum ne este bine si implicit imi este bine!eu un cred ca nu este posibil sa-ti construiesti de unul singur corabia din moment ce a trecut un sfert de viata pe langa tine si daca da de ce nu ai facut-o pana acum?iti spun eu din proprie experienta:
    nu ai curaj sa recunosti fata de tine ca trebuie sa te schimbi si te complaci in situatia asta iti este greu si te inteleg.recunoaste ca ai nevoie de ajutor sa iti construiesti corabia.in momentul in care recunosti acest lucru fata de cine trebuie eu cred ca iti va fi mai mult bine

  • Ambra

    Ii aud pe multi din jurul meu spunand cu nonsalanta: „e viata mea, fac ce vreau cu ea!” si nici macar nu-si dau seama cat de mult se mint singuri pentru ca aproape niciodata viata nu este in totalitate si aici spun la modul absolut doar a ta. Suntem legati de ceilalti cu fire mai subtiri sau mai groase, interactionam chiar daca nu ne face placere si viata noastra se modeleaza in permanenta in functie si de vointa celorlalti. Efectele actiunilor celorlalti ne afecteaza si pe noi, uneori foarte evident alteori mai subtil.

  • Anonim

    …e lipsa de vointa ceea ce ne arunca pe mal corabia….e spaima de a nu deranja pe ceilalti… e dorinta de a trece cat mai nebagat in seama…e nestiinta de a arata cat si cum e inauntrul nostru..si pana la urma totul se transforma intr-o imensa lehamite, lasa-ma sa te las….si poate ca asa e cel ai bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: