Un jurnal ciudat

«Daca stau sa ma gandesc bine nici nu-mi plac oamenii aia, dar ca in legile lui Murphy, pe zi ce trece ma inconjoara tot mai multi. Si atunci, daca nu-mi plac de ce m-as sacrifica pentru ei? Ceilalti ce au facut pentru mine? Cand am avut nevoie de ajutor au tacut ori au intors capul in alta parte. Multi spun ca nu merita sa te sacrifici pentru nimeni. Dar eu nu sunt ca ei, nu, nu eu nu sunt ca ei. Oare cum o fi mai bine? Sa-ti pese sau sa ramai indiferent? Mai bine imi dau demisia!»

Cam astfel de ganduri ii treceau prin cap lui V. incercand sa-si croiasca drum printre gramezile de gunoaie adunate de vant pe trotuar. N-au mai trecut de mult pe aici gunoierii si zau ca orasul asta ar avea nevoie de o curatenie generala, din catacombe pana la ultimul etaj de la Orient plazza. « Plazza rahat », surasese amuzat lovind cu piciorul un pachet destul de voluminos care ii atrasese privirea pentru ca era prea frumos impachetat pentru gramada de mizerii printre care trecea. Ce o fi? se intreba in sinea lui cautand un pretext onorabil la gandul ca ar putea trece cineva si o sa-l vada cum scormoneste prin gunoaie. Pachetul era destul de greu si cand il cantari in mana i se paru ca inlauntrul ghiceste prezenta unei carti. La un moment dat avu impresia ca sclipeste oarecum dar isi zise ca i s-a parut din cauza luminii inselatoare. Era tarziu si felinarele de pe strada aruncau o lumina palida. Dar cand pachetelul ii salta in mana se sperie de-a binelea. Vru sa-l arunce si poate ca ar fi fost mai bine daca ar fi avut idee ce il asteapta dar curiozitatea era mai puternica. Deh, nu degeaba spun batranii “curiozitatea a mancat capul pisicii”. Pe V. il va costa scump de tot. Cum altfel sa spui atunci cand pierzi tot ce ai avut, casa, familie, job si altii decid sa-ti dea un concediu nelimitat din lumea celor cu mintile intregi?

“Pe cel care va citi mai devreme sau mai tarziu aceste randuri il rog sa-mi indeplineasca o ultima dorinta. Desigur ar fi fost mult mai simplu sa insarcinez pe cineva anume sa-mi aduca la indeplinire testamentul dar am hotarat ca hazardul care mi-a dictat toata viata sa decida si de data asta si stiu ca nu-mi va insela asteptarile. Probabil ca va alege persoana cea mai putin potrivita pentru o astfel de misiune dar asta numai in aparenta pentru ca de fapt acea persoana cu siguranta va avea ceva in comun cu mine. Si daca tot intamplarea va face ca aceste randuri sa se piarda pentru totdeauna atunci inseamna ca nu trebuie sa afle nimeni povestea mea si tot ceea ce am trait n-a fost decat o minciuna dar eu nu-mi pierd speranta intr-o soarta mai buna.”

Asa incepea acel jurnal pentru ca V. gasise un jurnal in pachetul pe care-l desfacuse infrigurat acasa. Se ghemuise in fotoliu cu degetele inclestate pe caietul destul de voluminos de parca se astepta ca cineva sa apara de nicaieri si sa i-l smulga din brate. O dorinta? O Doamne, am dat peste testamentul vreunei nebune. Ce ma fac acum? O sa-mi ceara sa iau legatura cu familia ? Trebuie sa ma duc la vreun notar sa i-l arat ? In fine, sa citesc mai departe. Asa o sa aflu ce vrea de la mine, isi spuse V. intorcand paginile jurnalului.

Gandurile mele invalmasite te asteptau dar nu stiau unde sa te caute. Faptul ca acum citesti acest jurnal imi spune despre tine ca esti curios dar si un pic lacom ceea ce nu e chiar asa de rau din punctul meu de vedere. Dimpotriva as spune …

V. se stramba putin. Avea senzatia ca o pereche de ochii il urmaresc din intunericul de dincolo de fereastra.

continuarea

Copyright © by Ambra