februarie 13, 2008...9:37 pm
regasire
Jump to Comments
Din toti anii care au trecut peste mine am invatat ca este inutil sa-mi doresc ca fiu ca cineva anume. Indiferent de ce drum am ales n-am putut decat sa fiu eu insami, cu tot ceea ce a inseamnat asta, bun sau rau. Si am inteles ca in viata vine un moment in care iti dai seama ca nu are rost sa-ti mai pui intrebari de genul « eu de ce nu pot fi ca ei ?» si te accepti asa cum esti, stiind ca drumul tau s-ar putea sa nu semene cu drumul nimanui altcuiva. Si s-ar putea sa nu-ti placa si sa vrei sa te intorci. Si poate ca o si faci, o data, de doua ori pentru ca in final sa te regasesti in acelasi punct din care ai plecat, dar cu ceva mai multi ani in spate si parca nu e corect, nu-i asa ?!
Ambra
8 Comments
februarie 14, 2008 at 8:00 am
ce mai este corect????
februarie 14, 2008 at 9:27 am
Trecand preste intrebarile retorice si raspunzand concret - nu este corect sa te amagesti singur, nu este corect sa traiesti dupa tipare facute de altii, tipare care nu ti se potrivesc dar pe care te incapatanezi sa le urmezi crezand ca asa o sa obtii “fericirea suprema” …
februarie 14, 2008 at 1:46 pm
Tocmai de aceea suntem unici!
februarie 14, 2008 at 2:29 pm
februarie 14, 2008 at 3:32 pm
Fiind in cunostinta de cauza cred ca pot sa extind discutia putin. Toata tineretea mea, adica din adolescenta si pana tarziu in facultate, am auzit de la ai mei vesnica intrebare “tu de ce nu poti sa fii ca altii?”, acei altii care faceau si dregeau etc. Probabil ca in sinea lor credeau ca sunt un fel de “ghita contra” care refuza sa se plieze cerintelor lor normale de-altfel. Departe de mine astfel de ganduri subtile, nu pretind ca ma incadram in randul rebelilor, desi din afara asa parea, faceam doar lucrurile pe care simteam eu ca trebuie sa le fac. Si mai corect spus, incercam sa ma regasesc, incercam sa inteleg cine sunt cu adevarat, ce-mi doresc de la viata. Probabil ca o sa tot incerc dar asta e alta poveste. Am si eu ceva de facut, nu?!
februarie 14, 2008 at 10:06 pm
ceea ce spui tu, Ambra, este tristul legamant al unui rebel fara cauza. Mi-am dorit sa fiu Camataru, doctor, marinar, actor, cantaret… parintii mei isi doreau sa fiu ca verisoara mea, ca prietenul meu cel mai bun, ca fiul colegului lor. acum sunt mandri de mine. din punctul meu de veder am fost mereu eu. acum nu mai sunt eu, insa sunt una dintre cele mai bune variante ale eului meu. cu ce rezultat? toata lumea e fericita, mai putin eu. incerc din rasputeri sa ma regasesc, insa nimeni nu vrea sa ma asculte, nimeni nu vrea sa stie ce vreau eu. si mai nou se pare ca devin un model. pentru inca cineva care va fi un cineva si va regreta ca nu e un el sau o ea…
februarie 16, 2008 at 12:08 pm
am ajuns la concluzia ca in viata de zi cu zi nimic nu mai este corect,indiferent ce ai face tu
aprilie 21, 2008 at 7:46 pm
Cand ma gandesc la..viata mea mi se pare ca e prea greu de descris in cuvinte..traim , respiram dar nu ne dam seama de aceasta , nu constientizam fiecare bataie a inimii, dar stim si simtim cand suntem fericiti, tristi, abatuti….toate astea le traim..suntem o parte a universului asta infinit..viata ni se pare scurta ..dar ne dorim paradoxal sa trecem peste fiecare treapta cat mai repede si ..tot noi ne plangem la urma..
Nimeni nu ma cunoaste cu adevarat nici chiar cunoscutii, nu se assteapta ce voi face in urmatoarea secunda..nici eu nu ma cunosc cateodata si ma mir cum de
am ajuns asa.,de vina e schimbarea din viata noastra, e ca un cerc vicios..prea inperfect
Leave a Reply