Altadata
Stiam sa chem si dragostea si ura
Si norocul si ghinionul.
Stiam sa bat la zaruri providenta
Si sa-i rad in fata cand pierdea.
Nu-mi pãsa de lacrimi,
Nu stiam ce inseamna regretul, nici tristetea
Cinismul imi era haina si aroganta scria pe mine
Si imi era bine.
Puteam sa infrunt o lume intreaga
Si ceilalti sa nu insemne nimic
Spuneam ca binele si raul imi sunt totuna
Si chiar credeam ce spuneam.
Acum am invatat sa tac.
Ambra
13 comments
Comments feed for this article
noiembrie 24, 2007 la 1:30 pm
Cristia
Acum ai invatat sa taci. Fructele coapte tac. Linistea e starea lor. Cu ochii inchisi peste sine, se lasa invelite in soare, si tac. Cand se prefac in rod se invelesc in liniste si se exileaza in afara asteptarii. Nu mai stiu sa sterpezeasca dintii ce le incearca, fiindca au inteles in sfarsit taina rabdarii si a intruchiparii. Ceea ce urmeaza este un “dincolo”, un “altfel”.
Am trecut toti pe acolo, Ambra. Cinism, aroganta, nerabdare, trufia de a fi deasupra starilor normale, parerea ca putem strivi cerul daca asa ne e vrerea.. Si acum zici ca taci. Printre picaturi totusi, nu simti ca iti face bine tacerea asta?
noiembrie 24, 2007 la 8:18 pm
Ambra
Acel “altfel” sau “dincolo” il privesc cu o usoara indoiala pentru ca presupune din partea mea o foarte mare doza de intelegere ori mie inca imi lipsesc multe raspunsuri iar raspunsurile pe care le am sunt susceptibile de interpretari.
Astfel vazute lucrurile tacerea mea nu este decat un armistitiu, o perioada de gratie acordata mie insami. Cine stie ce va urma dupa tacere?
noiembrie 25, 2007 la 6:37 pm
centrefold
Ambra , sa stii ca nu intotdeauna e bine sa taci, mai ales daca zici ca vrei sa primeste unele raspunsuri.
eu iti SPUN ca dupa tacere va urma comunicarea…
Cristia, nu toti am ajuns acolo. Daca s-ar fi intamplat asta, multe lucruri erau acum altfel. Unora le e frica pana si de “coacere”
Si da, tacerea face bine. Insa numai tie, ca persoana ; pentru ca global , este o cale de sporire a ignorantei
noiembrie 26, 2007 la 9:23 am
Ambra
As da dovada de o nemarginita trufie daca as pretinde ca am raspunsuri la toate intrebarile. Mi se pare mult mai corect sa spun ca eu sunt unul dintre aceia care cauta in continuare si care probabil asta vor face toata viata.
Tacerea aceea implica o stare contemplativa pentru ca la un moment dat ai nevoie sa-ti tragi sufletul, sa te aduni, sa faci unele alegeri. Poate ca dupa tacerea aceasta, va urma alta tacere si mai profunda, a omului care a inteles ca nu se poate trai pe “marginea prapastiei” tot timpul sau dimpotriva. Ca de obicei, hazardul va juca rolul decisiv.
noiembrie 27, 2007 la 11:30 am
Cristia
Centrefold, atunci ferice de cei care nu au ajuns acolo.. Eu am fost pe cel mai inalt varf al trufiei, si tacerea mi-a fost impusa aproape cu forta. Am invatat sa imi ascult tacerea si nu se aud jelanii, ci se aud povesti pe care inainte le ignoram. “Global”, nu stiu, desi inclin sa cred ca nu “flecareala” in mod necesar este calea spre o anume imbogatire spirituala.
Ambra, asa e, cautam toti, iar tacerile sunt acele momente de respiro in care ne putem gasi macar pe bucatele. Hazardul isi va spune cuvantul, dar prima silaba la noi e..
noiembrie 27, 2007 la 1:51 pm
flavia
Toti avem un “Altadata”adanc reliefat in adancul nostru, vorba ta susceptibil.tacerea nu se impune decat de propria persoana si nu cunoaste alternative valabile!
Toate urmeaza un curs involuntar repetativ …insa granita dintre sentimente este indubitabil insesizabila.aici e problema! tacerea e prin simplu act o arta pe care mai tarziu sau mai devreme va trebui sa o invatam.
Omul va trebui sa realizeze natura din care descinde.Schimbarile pe care le-a suferit alcatuirea lui originara si sa constientizeze ceea ce apartine fondului sau propriu ,sa se detaseze insesizabil de tot delirul duabilului.
decembrie 2, 2007 la 3:14 pm
anaayana
Şi eu am învăţat să tac…
decembrie 5, 2007 la 3:44 pm
Alex
Niciodata nu trebuie sa taci. Tacerea poate fi interpretata, poate contine mii de cuvinte, poate distruge…pe cand cuvantul poate numai cladi…..poate ma poti contrazice …cuvantul poate intradevar sa si darame…dar cladeste la loc…pe cand tacerea doar darama…
decembrie 5, 2007 la 4:22 pm
Ambra
Oricand pot sa te contrazic
daca cred ca are rost.
Stiu, la inceput a fost cuvantul … dar vine o vreme in care ajungi sa intelegi exact valoarea fiecarui cuvant si ca uneori este mai bine sa taci. Cuvantul poate distruge la fel de mult ca si tacerea – cuvintele au o multime de sensuri si pana la urma tonul face muzica.
Tacerea mea inseamna doar ca am invatat sa privesc altfel lucrurile, dincolo de aparente, de “cuvintele frumoase” cu care imbracam realitatea ca sa o facem suportabila. Si apoi exista lucruri pe care le intelegi fara ajutorul cuvintelor, trebuie doar sa observi ce se intampla in jurul tau. Daca vrei, daca poti …
decembrie 31, 2007 la 5:18 am
maria
ma bucur sa vad ca mai exista in lume persoane in stare de sentimente profunde. ma bucur sa vad ca mai exista in lume persoane capabile de prietenii adevarate……imi pare rau ca mama prietenei tale a murit, draga ambra…..si mama mea la fel…..prietena mea a gasit povestea ta si mi-a trimis-o si mie………….de fapt e si povestea ei…..mie mi-a murit mama, mi-a murit copilul…..si parca a mai murit ceva odata cu ei…….ce este existenta?…..nu stiu. unii zic sa nu ne mai asteptam la alt iad……prietenia este cea mai frumoasa iluzie din aceasta mare de iluzii si sentimente…..acum, la cumpana dintre ani, va doresc un an bun…..orice ar insemna asta pt fiecare! LA MULTI ANI
ianuarie 1, 2008 la 8:46 pm
Ambra
La multi ani si tie Maria si anul care a venit sa-ti aduca tot ceea ce iti doresti.
ianuarie 4, 2008 la 8:02 pm
maria
merci de urari!
ianuarie 5, 2008 la 8:31 pm
elena
imi place poezia….as putea spune ca uneori seamana ku realitatea…