niciunde, nicicum
O picatura venita de niciunde mi-a ars mana. Am privit in sus si l-am zarit. Era ingerul meu necesar care orbise de atatea lacrimi. Am intins mana catre el dar nu m-a vazut si a continuat sa planga. Pentru mine. Ce puteam sa-i cer mai mult? Sufletul meu va fi mai greu decat lacrimile lui si bietul meu inger nu se va mai ridica niciodata din tarana.
Sa dau timpul inapoi n-are rost, stiu ca as face aceleasi greseli. Am fost atunci, sunt si acum si voi fi si maine acelasi om. Istoria ne invata … ca nu invatam nimic din istorie.
Sa uit, sa iert? De ce as face una sau alta? Nu vreau nici sa uit, nici sa iert. Imi voi purta povara pana la capat. Sunt gandurile mele si am invatat sa traiesc cu ele. Nu caut limanuri, nu astept minuni si azi e la fel de bun ca si maine sau ca si ieri.
Am nevoie de ceilalti exact in aceeasi masura in care au si ei nevoie de mine. Astazi da, maine nu si viata merge mai departe. Poate ca doare uneori dar cu timpul invatam sa ne suportam singuratatea.
Devreme, tarziu, azi, maine sunt doar simple cuvinte pe care nu le mai ascult. Nu ma mai agat de prezent, nu mai traiesc in trecut si viitorul este doar o alta zi din calendar. Ma “construiesc” cu fiecare zi care trece.
Nu cer nimanui sa ma accepte, fiecare e liber sa ma judece si sa ma osandeasca dupa chipul si asemanarea lui. Eu imi voi urma calea care nu stiu inca unde ma va duce.
Ambra
comentarii recente