Sunt unele dimineti, mai ales cele de noiembrie, in care n-ai vrea sa faci nimic. Nu vreau sa citesc, nu vreau sa vorbesc cu nimeni, ci pur si simplu doar sa stau si sa privesc stropii de ploaie care se preling pe geam. Sa ma uit cum totusi timpul trece, marcat pe cadranul ceasului si sa am impresia ca pentru mine a stat pe loc. Ca am reusit sa-l opresc intr-un timp fara de timp. Si imi place senzatia asta atemporala. Ma amagesc ca timpul care curge pentru toti ceilalti intr-un ritm ametitor s-a oprit un pic si imi acorda un moment de respiro. Nu vreau sa umplu cu nimic acest respiro. E al meu intr-un fel pe care doar eu il simt si chiar daca stiu ca toate au un pret, in diminetile mele de noiembrie lucrul asta e lipsit de importanta. Ploua putin si in sufletul meu dar e bine, cel putin acum toamna. Nu mai sunt nici flacari, poate ca am pierdut si din scanteia de mai demult dar stiu ca nu-mi mai imi este frica de intuneric iar timpul poate sa treaca.
Arthur Schopenhauer
Nu este o metaforă când spui că viaţa fiecărui om este o luptă continuă cu mizeria, cu plictiseala, cu semenii săi, cu realitatea. Omul găseşte adversari pretutindeni şi moare cu armele în mâini. Dar existenţa noastră nu este posibilă fără toate acestea. Fără presiunea exercitată de atmosferă corpul plesneşte; tot aşa, lipsa durerii, mizeriei, a necazurilor şi nevoilor de tot felul ar provoca o creştere nemăsurată a orgoliului frizând extravaganţa.
Search
Arhiva
comentarii recente
- lavinia on Viata este un joc de noroc
- gandurinespuse on Despre iubirile imposibile
- crystyna on Alb-negru
- annadreamsatabetterworld on Umilinta
- singur on Eu cred in tine – Din amintirile unui inger trist
blogroll
- Compot de fructe
- Cu …. si despre noi!
- Despre ganduri, vise, împliniri
- Ganduri ratacite
- Krossfire
- Live how I live
- Lucruri simple
- Lumea prin ochii unui copil
- Mnemonica viselor
- Monoloage
- Psiheea
- Sange de iepure
- Sec si de la capat
- Soaptele timpului
- Sociologie la feminin
- Să învăţăm supravieţuirea
- Vitalie Spranceana
Blog Stats
- 164,165 hits
Categorii
Flickr Photos
|
Copyright

Jurnal Amar de Ambra Popa este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-Fără Opere Derivate 3.0 România.
Bazată pe opera disponibilă la jurnalamar.wordpress.com.
Permisiuni peste scopul acestei licenţe pot fi disponibile la jurnalamar.wordpress.com/contact Preluarea textelor se face numai cu citarea sursei. La sfarsitul fiecarei preluari de text trebuie sa existe un link catre acest blog.








2 comments
Comments feed for this article
noiembrie 8, 2007 la 9:25 pm
ana
Cat de frumos ai zis..si eu am nevoie de un moment de respiro, din pacate il caut si nu-l gasesc. Ma bucur ca afara ploua, dar la tine in suflet e cald…e minunat cand se intampla asa
ianuarie 3, 2008 la 2:26 am
iulia
“timpul s-a scurs… iluzii si vise imbina un apus de mult strapuns de dorinta de evadare in lume, fara a privi inapoi… un suflet gaseste implinirea a ceea ce inseamna ieri…”