Poate ca n-ar trebui sa scriu despre asa ceva. La urma urmei ce stiu eu mai mult decat ceilalti despre iubirile imposibile? La dragoste ca si la fotbal sau politica toata lumea se pricepe … de cele mai multe ori prost. Si totusi subiectul ma agasa si nu puteam sa-l abandonez. Evident ca nu-l voi putea epuiza in 20 de randuri …
Mi-am amintit ca am vazut la un moment dat intr-un serial cum unul dintre personaje vorbea despre sufletul pereche, despre acel suflet care ni se spune ca exista pentru fiecare dintre noi si noi il asteptam o viata intreaga. Mai mult, personajul stia si cum trebuie sa fie, ii stia gandurile dar … nu-l intalnise niciodata. Unii dintre noi au norocul sa-si intalneasca sufletul pereche dar mai exista si varianta in care intalnesc de fapt sufletul pereche al altcuiva. Si atunci incepe tragedia. Desigur relatiille sunt influentate si de contextul in care apar si devin imposibile si din cauza familiei, a diferentelor de ordin etnic, politic sau cultural dar nu astea fac obiectul discutiei. Ma refer strict la sentiment. Ce este de fapt o iubire imposibila? Sentimentul ca atare sa fie imposibil? Nicidecum, problema trebuie cautata la cei care sunt implicati intr-o relatie. Cineva imi spunea ca nu exista iubiri imposibile ci doar persoane imposibile si ca ne indragostim de cine nu trebuie. De parca ar exista oamenii de care trebuie sa te indragostesti si oamenii de care nu trebuie … toate sunt relative atunci cand ajungi sa vorbesti despre sentimente.
De ce devine o iubire imposibila? Pentru ca avem prostul obicei sa proiectam asupra celuilalt asteptari nerealiste. Il vedem asa cum am vrea noi sa fie nu asa cum este in realitate si atunci cand se intampla sa actioneze altfel decat ne-am dori lumea noastra se prabuseste si ne simtim tradati.
Si mai e ceva, trebuie sa accepti ca dragostea nu tine o vesnicie. Are un inceput si deja stii ca te indrepti catre sfarsit. Este inevitabil si nu-ti ramane decat sa traiesti clipa.
Daca am putea sa admitem ca la un moment dat ne-a fost teama de un nou inceput, ca ne-a fost frica sa ne implicam pentru ca era prea mult, ca n-am stiut ce vrem de fapt si n-am putut sa marturisim acest lucru, ca am fost inselati si n-am dorit ca acest lucru sa se repete din nou poate ca am gasi explicatia faptului de ce am preferat sa fugim si apoi … e nevoie de curaj ca sa ramai si sa lupti pentru ceea ce iti doresti.
Ambra
30 comments
Comments feed for this article
octombrie 15, 2007 la 11:56 am
psiheea
bine zis ultimul paragraf! bine de tot! problema e ca daca tu fugi fiindca te temi sau te simti coplesita, cum ramane cu el? poate si lui ii e frica, dar se stapaneste fiindca vrea sa faca lucrurile sa mearga….
nu este numai datoria ta sa ramai chiar daca te sperie atata bine, esti si o responsabilitate fata de celalalt!
octombrie 16, 2007 la 6:21 am
floaredecolt
Asta mi-a mers la suflet. Iubiri imposibile…Bun subiect. Multe as avea sa zic despre subiectul asta da ma abtin. Voi reveni.
octombrie 16, 2007 la 9:09 am
Ambra
Esti binevenita oricand.
octombrie 16, 2007 la 9:18 am
andres
Foarte frumos si adevarat… si chiar de acele inceputuri ne ferim, ne e – multora dintre noi – o teama ciudata, privim parca prin relatie in timp, ca printr-o fereastra si ne speriem de acel final, care desi este nestiut, il vedem cenusiu, vedem despartirea, tragicul… probabil pt ca asa ne este firea, suntem nascuti pesimisti… sau poate loviturile primite ne-au facut din optimistii de ieri – pesimistii de azi… multe de zis
octombrie 17, 2007 la 1:23 pm
Elenyta
Ce frumos scri!:).Imi placeee!:) .Am sa te citesc de acum :p
octombrie 17, 2007 la 4:22 pm
Ambra
Multumesc frumos Elenyta.
octombrie 17, 2007 la 6:44 pm
Ambra
Pt. Psiheea: nu pot sa vorbesc in numele altcuiva, stiu doar ca intr-o relatie sunt 2 si responsabilitatea revine amandurora. Nu poti sa lupti de unul singur, n-are sens, iar daca unul a tacut si a asteptat din punctul meu de vedere este la fel de vinovat ca si cel care a preferat sa fuga.
octombrie 17, 2007 la 7:45 pm
bebytzu
super
octombrie 18, 2007 la 12:33 pm
psiheea
mmmm… nu stiu ce sa zic. depinde de multe circumstante. in orice caz, bine ca il pedepsim amandoua pe cel care fuge
)))
octombrie 19, 2007 la 6:59 pm
monoloage
1. ambra a concretizat cel mai bine in ultimul comment ceea ce as fi vrut si eu sa zic…
2. daca fuge poate are un motiv….intr-o relatie…nu este pedepsit doar cel care fuge…;)
3. nu exista iubiri imposibile… ci doar relatii ce nu merg…
octombrie 27, 2007 la 10:24 am
simona
Nu exista iubiri imposibile, ci doar negari , dorinta escerba a omeniri de nou necunoasterea de sine uneori rezulta relatii dezastruoase.Fuga este o lasitate si daca esti las nu poti sa zici ca iubesti. IUBIREA TREBUI TRAITA SI ATAT.Cand iubesti nu cred ca te mai gandesti la viitor,ma rog daca iubesti cu adevarat?
asta este o intrebare pe care cred ca ne-o punem cu totii cand se sfirseste o relatie.OARE AM IUBIT CU ADEVARAT?
OARE MA IUBIT CU ADEVARAT?…..oricum totul este sub semnul intrebari si viata insasi dealtfel.
noiembrie 17, 2007 la 10:34 pm
nikosita
imi place foarte mult postul. si blogul tau implicit
hai sa credem. pt ca ni s-a dat sansa sa credem macar.
cat despre iubiri… si suflete perechi.. feti frumosi cu stea in frunte si povesti cu cai albi.. sper ca nu sunt subiecte despre care doar sa scriem
noiembrie 19, 2007 la 8:39 pm
flavia
ha ha.tratam stangaci ceva mult prea amplu.totul ce implica un complement ciurcumstantial de loc,mod,timp devine relativ.monoloage are dreptate.de ce dejucam sentimentele aparute pe parcurs?in fond,nu toti incepem o relatie cu dreptul(sau macar avem iluzia).stangul va interveni pe parcurs!si in fond(rmand o retorica caracterizatoare)de ce exista nevoia de expresie?oare o sa ne golim de continuturi refulate??
noiembrie 23, 2007 la 7:31 pm
Rocsy
Ambra, scrii foarte frumos, poate ca umila mea apreciere nu e fantastica,dar simt nevoia sa mai adaug ceva la capitolul”iubirea imposibila”,am simti-o pe pielea mea…a fost greu sa mi-o rup din suflet…dar a trecut..de cate ori incercam sa-l uit, aparea de niciunde cu un semn in treacat sau o privire..si reaprindea jaraticul sufletului..pentru a nu stiu cata oara.niciodata nu mi-am putut da seama ce m-a facut sa-l aleg pe el.era perfect..pentru ca avea defecte ..pe care le adoram.sfarsitul a venit repede si a fost dur.desigur,a venit la momentul in care eram suficient de sus incat impactul cu solul sa fie fatal realitatea e cruda. era distanta infinita intre fanteziile mele si realitatea..iluzia..nenorocit dusman..cautam inceputuri grandioase printre sfarsituri fara sens..am incetat sa mai cred in vise cand m-am incapatanat sa-l descopar..nu mi-a fost frica de ceea ce aveam sa vad..dar ar fi trebuit..acum reusesc sa nu mai caut in profunzimea sufletului doar incercand sa demonstrez ca sunt mai buna decat tine…sa fiu mai buna decat ceva ce nu exista..decat ceva ce odata am idolatrizat..absurd…
decembrie 2, 2007 la 3:21 pm
anaayana
Iubirea se învaţă în permanenţă, e un cântec foarte frumos despre asta pe care ti-l pot trimite, daca vrei.
ianuarie 13, 2008 la 10:12 pm
darth_traya
1. Azi am ajuns din click in click pe blogul tau. Imi place si te voi citi.
2. Ai scris despre ceva…dificil, cel putin. Postul asta m-a dezamagit. Nu in sensul de calitate, evident, ci de idei. Pentru ca inca vreau sa cred ca iubirea nu are inceput si sfarsit. vreau sa cred ca nu se va termina. ca nu exista nici macar”pana ce moartea ne va desparti”. Stiu sunt idealista si copilaroasa, dar acum chiar asta vreau sa cred. Ca in ciuda a orice as putea face gresit, nu se va sfarsi.
ianuarie 16, 2008 la 9:08 pm
cuvintevinete
nu te cunosc nu ma cunosti…si totusi …parca ai citit parti din sufletul meu..l-ai luat si le-ai transpus in gandurile astea…nu stiu daca are vreo importanta dar simt nevoia sa spun cate ceva despre mine…ba nu despre perioada asta a vietii mele. am avut azi o zi ciudata. mai ciudata decat zilele ciudate si obisnuite ale mele . am trait niste sentimente bizare. sentimente noi dar totusi vechi…doar intensitatea lor e noua si nu stiu cum sa le descriu. poate o sa te intrebi de ce iti spun astea. nici eu nu stiu. stiu doar ca nu mai pot si ma agat de faptul ca …m-am regasit in cuvintele tale…am citit tot ce ai scris si am avut senzatia aceea de deja-vu…ai patit vreodata? astazi am vorbit cu o persoana care suferea . nu o cunosc. dar i-am zis doar ca imi pare sincer rau ca sufera. si …a ras…s-a intrebat cum e posibil ca unei persoane straine sa ii pese de alta persoana straina. si mi-am dat seama ca nu e vina lui pentru ca lumea asa e…nu e obisnuita sa aiba sentimente pentru ceilalti, nu e obisnuita sa ii pese cuiva… de aceea pare ciudat cand cineva iti spune ca tine la tine…cu atat mai mult un strain. o sa zici din nou poate ca aberez si ca ce legatura are cu tine. poate gresesc, poate am gresit si cu el, poate nu il cunosc si poate nu stiu ce simte, poate nu trebuia sa-mi pese. oricum e foarte tarziu si nici nu stiu cum am ajuns pe pagina asta si cum am inceput sa scriu toate aceste aberatii. nu stiu. simteam nevoia doar sa scriu. si pentru ca jurnalul meu nu ma mai ajuta am zis sa incerc…poate cineva o sa aiba atata timp cat sa auda doar un gand a unei persoane straine…si poate cumva o sa-i pese. iarta-ma. am inceput sa aberez. in ultimul timp gandesc prea mult…simt prea intens . si trebuie ca macar franturi de gand sa le las sa plece…ca sa nu innebunesc. dar …cam atat cred ca te plictisesc si incep deja sa ma pierd…lumea mea se pierde…viata mea , gandurile mele , tot. nu mai stiu cine sunt…sau cine eram. stiu doar ca mi-e frica. mi-e frica de atatea lucruri. si mai stiu ca suspin mereu . si mai stiu ca nici eu nu imi mai pot intelege gandurile . ma pierd de mine. si asta ma sperie. oricum cred ca e momentul sa termin…pana nu incep cu toata viata mea…caci nu as mai termina …apropo blog-ul meu e gol…nu am avut timp sa scriu nimic…o alta problema…nu mai am timp sa fac ce imi place. devin sclava sistemului asta nebun. nici nu ma mai revolt….am inceput doar sa fac exces de puncte de suspensie…mi-e sila sa ma mai explic…acuma daca ma gandesc nici nu inteleg ce am scris…sau de ce am facut-o. ma rog…iarta-ma ca ti-am lasat toata chestia asta fara rost …………..
ianuarie 23, 2008 la 11:10 pm
iioana
iubirea e imposibila si cand iubeste numai unul…cred
ianuarie 24, 2008 la 8:27 am
Ambra
Eu asa include-o si pe asta la capitolul asteptari nerealiste.
ianuarie 25, 2008 la 9:58 pm
centrefold
Ambra a scris in numele mai multor persoane. Pur si simplu a inteles o stare , a realizat niste conexiuni intre idei, a caror corectitudine a fost ulterior confirmata de ceilalti.
In opinia mea, nu exista doua iubiri identice ( cum nu exista doua persoane identice ). Si la fel cum noi toti suntem nemuritori, asa e si iubirea pe care o purtam.
@cuvinte : mi-ar fi placut sa iti citesc blogul…
ianuarie 25, 2008 la 10:08 pm
Ambra
Recunosc ca si eu as fi vrut sa citesc blogul lui cuvintevinete, de fapt am avut la un moment dat intentia sa-i raspund dar m-am gandit ca avea nevoie doar sa fie ascultata(citita) in tacere, fara cuvinte de genul “lasa ca trece”, “e doar o faza”, “asta e viata”.
ianuarie 31, 2008 la 4:12 pm
craiasa zapezii
Poate cineva sa spuna ce e iubirea? Nu cred… Pentru fiecare are un alt tipar. Ce e imposibil pentru mine e posibil poate pentru tine. Depinde cat de mult suntem dispusi sa renuntam sau cat de mult facem ca iubirea sa fie posibila. Daca nu am facut totul ca sa spargem barierele nu inseamna ca n-am iubit.
ianuarie 31, 2008 la 9:31 pm
Ambra
In dragoste ca la razboi, e permis totul si tot asa, castigi sau pierzi, nu exista jumatati de masura. Ai dreptate, daca n-am facut totul nu inseamna ca n-am iubit, inseamna ca n-am iubit suficient sa vrem sa dam totul(a se citi: sa-ti pui sufletul in palma cuiva) si atunci cautam pretexte. La urma urmei cine e dispus sa-si recunoasca propriile lasitati sau propria neputinta?
decembrie 19, 2008 la 9:46 pm
catharsis
s-a vorbit pana acum de iubirea imposibila, insa iubirea adevarata, sufletul-pereche exista? din pacate, eu tind sa cred ca nu..pana la urma si iubirea e limitata, are inceput si tot ce are inceput trebuie sa aiba si sfarsit..doar ca multi dintre noi refuzam sa credem asta
decembrie 24, 2008 la 7:25 am
arrow
nu cred ca poti sa dai comanda pe net sa-ti aduca sufletul pereche sau sa il cumperi la un supermarket.niciodata persoana de langa tine nu va fi in totalitate cum iti doresti.daca sentimentul de iubire exista de ambele parti atunci poti sa iti…….nu stiu cum sa spun……. poti sa iti “faci” sufletul pereche.aceste cuvinte sant pt ambele persoane care formeaza un cuplu:invata ce-i place,ce nu-i place,ce il face fericit,ce nu si fi foarte,foarte pregatit sa faci compromisuri mai mici si nu vreau sa te dezamagesc dar 90 la % sant mari.gandeste-te ai un “atuu” foarte puternic:te iubeste.(“foloseste-te” putin de acest atuu)incerca sa comunici si sa iti spui punctul de vedere si ceeea ce ti-ai dori de la persoana de langa tine,bine nu sari calu’.daca tu ii demonstrezi ca vrei sa fi o viata langa el atunci compromisurile ti s-ar parea ceva normal si la un moment dat realizezi cat de norocos esti ca ti-ai gasit sufletul pereche.acum sa nu crezi ca daca ai pe cineva te iubeste,il iubesti si gata vrei sa il “faci” sufletul tau pereche nu e asa usor.trebuie sa treci prin multe incercari ca sa ai “petecul tau” dar merita tot efortul.
decembrie 24, 2008 la 11:08 am
Ambra
Recunosc ca esti plin de bunavointa … dar … eu nu caut rezolvari, nu cer ajutor si nici nu vreau sa fiu consolata, incerc doar sa pun in fata celorlalti niste lucruri trecute prin filtrul personal. Nimeni nu detine adevaruri absolute si fiecare va interpreta in felul sãu ceea ce am scris, in functie de experienta de viata.
decembrie 24, 2008 la 10:16 pm
arrow
imi pare rau ca ti-am creat aceasta imagine.nu vreau sa consolez pe nimeni.am intrat pe pagina din pura intamplare si imi place!randurile pe care le-am scris nu sant pt tine pur si simplu le-am scris fara nici un scop de a da vre-o solutie la problemele altora.asa mi-a venit sa scriu.nu vreau sa supar pe nimeni.
decembrie 24, 2008 la 11:04 pm
Ambra
Ok, nu m-am suparat. Cred ca este mai bine sa pastram un ton “general”.
august 24, 2009 la 3:14 pm
ralu
exista iubiri imposibile si sunt tare dureroase … motive? multe. ce zici de relatia de rudenie?
noiembrie 6, 2009 la 10:31 am
gandurinespuse
Iubire imposibila..o iubire imposibila aduce cu ea si dorinta de a nu mai trai nimic dupa ea..e acea iubire care stii inca de la inceput ca nu se va implini pe deplin si totusi te arunci, e vorba de chinul unui suflet, e vorba de zile intregi cu lacrimi in ochi, de dimineti in care dorul nu te mai incape, in care parca ai uitat tot si vrei din nou sa te arunci in ochii care te-au facut sa simti ca traiesti, sa iti reimprospatezi amintirea imbratisarii din nou, sa o simti din nou fericita langa tine. E egoisul in starea lui cea mai pura, e gelozia pe cele mai neinsemnate gesturi, e dorinta ca dupa ce se va sfarsi sa stii ca o vorba, un gest, orice, va ramane doar al tau.
Sunt casatorit de 5 ani, astept un copil, si viata mea e un cosmar frumos de cand am avut curajul sa ii spun celei de care m-am indragostit in urma cu 2 ani si ceva ca o iubesc, ca ii sorb fiecare privire, ca ma trezesc in fiecare dimineata cu lacrimi de dor in ochi..dor dupa ceva ce nu stiam cum arata ,dar eram macinat de dor.., ca visez cu ochii deschisi la o viata cu ea langa mine..o sa ma judecati toti, o sa ma blamati si o sa spuneti ca sunt un inconstient, dar eu nu mai pot..sa va spun tot ce am eu in suflet, sa va descriu ceea ce nu stiu ce e, nu pot..pot doar sa va spun ca pentru mine o iubire imposibila inseamna lacrimi..multe lacrimi, ce imi scapa din ochi oriunde as fi..un simplu gand la ea, un singur moment in care constientizez cat de mult o umilesc si o murdaresc cu sufletul meu, ma aduce in pragul disperarii..si nu pot renunta la ea, pentru ca stiu ca e EA…si EA nu renunta la mine pentru ca stie ca sunt EU..