Iluzia mea perfecta

Stiu, tot ceea ce ti-as putea spune ai mai auzit si altadata asa ca ce rost ar avea sa ma repet?! As fi putut sa-ti scriu cele mai frumoase scrisori dar la ce bun? Stiam ca intr-o zi se va sfarsi totul asa ca n-avea sens sa-ti rapesc timpul. Sa-ti las amintire cuvintele mele? De ce? Ca intr-un moment de furie sa le rupi pe toate? Mai bine nu. Dar de fapt, ce sa-ti fi scris in scrisorile pe care nu o sa-ti le trimit niciodata? Ca te iubesc, ca esti iluzia mea perfecta, ca atunci cand inchid ochii esti in fata mea si as vrea sa intind mana sa te ating, dar nu o fac de teama sa nu spulber visul? Visele mele sunt ca vorbele. Vin, pleaca, ma poarta cu ele si cateodata ma izbesc de pamant pentru ca visele mele sunt rautacioase. Mai ales cele in care esti tu. Li se pare ca sunt cele mai importante vise si atunci le dau pe toate celelalte la o parte. Mi-e teama ca intr-o zi visele mele vor comite un fratricid si eu voi fi complice. Tocmai de aceea, o vreme n-am mai dormit dar visele astea sunt viclene. Ma viziteaza doar cand vor ele. Asa ca acum stau cu ochii deschisi si visez. La tine, evident.