Zilele curcubeului

Asculta cum se indepartau pasii. Se auzeau din ce in ce mai incet si dupa aceea s-a facut liniste. Mai trecuse inca o zi si asteptase in zadar. Astazi se simtea inconjurata de violet. De obicei, trecea pe langa violet fara sa-l bage in seama poate si pentru ca amestecul de rosu si albastru sau de foc care se raceste ori de pasiune care moare era ceva cu care n-ar fi vrut sa se intalneasca. Si-a amintit totusi ca este in acelasi timp si culoarea celui care stie ca numai de el depinde sa-si gaseasca drumul si atunci a zambit.

La un moment dat a avut o relatie speciala cu rosul. Il simtea cumva ambivalent. L-ar fi evitat dar rosul a fost mai puternic si a invaluit-o. Avea senzatia ca ar putea cuceri lumea atunci cand era langa ea si senzatia era ametitoare dar in acelasi timp i se parea o declaratie fatisa de razboi. Era pasiune dar a fost si razbunare, era dragoste dar a fost si suferinta.

Portocaliul i se parea greu de inteles. Erau zorile si asfintitul impartite cu el si totusi acest amestec de galben si rosu i se parea ipocrit. Nu stia cat e rosu si cat e galben, cat e caldura si cat e minciuna.

Galbenul o atragea intr-un mod inexplicabil. Era culoarea lui si avea nevoie de caldura galbenului. Poate si pentru ca ei ii ramasese atat de putina incat de cele mai multe ori simtea nevoia sa-si stranga sufletul incarcand sa se incalzeasca.

Zilele albastre erau cele mai greu de gasit si mai ales de pastrat. Sunt adevarate bijuterii. Ii placea sa se oglindeasca in ele, tocmai pentru ca erau atat de rare. Cuprindea in albastru toate necunoscutele pe care ar fi vrut sa le afle despre el. Doar poate ca unele lucruri era mai bine sa le lase asa cum erau, fara sa incerce sa stie mai mult.

Rar indraznea sa se gandeasca la verde si nu mai tinea minte de cand nu-l mai intalnise. Speranta, bucuria erau firave si ii era teama ca daca le-ar fi atins acestea ar fi disparut definitiv. Le ocrotea cu gingasie si se multumea sa le priveasca de la distanta. Asa i se parea ca se cuvine.

Si mai erau si non-culorile. De exemplu, albul. A fost o vreme in care il ocolea instinctiv. Se spune ca este culoarea copilariei, a inocentei, a inceputurilor si a sperantei. Dar ea il asocia prea mult cu suferinta si cu boala. Avea senzatia ca albul o copleseste si de aceea il privea intotdeauna cu ochii plecati.

Ca mai toate lucrurile din viata ei nici albul nu putea sa fie singur. Asa ca a venit insotit de negru. Cu negru avea o relatie de toleranta. Nici nu-l iubea, nici nu-l detesta, intelegea doar ca trebuie sa existe. Stia ca este bine sa fie prudenta cu el daca nu vroia sa ramana fara celelalte culori. Nu se simtea bine in preajma lui. Era prea concret. Nu-i dadea nicio sansa sa aleaga.

Inevitabil, erau si zile cand amesteca toate culorile dar nu-i placea sa le priveasca asa, amestecate. Detesta cenusiul.