Inger vagabond

Odata, de mult mi-am dorit un inger vagabond. De ce trebuia sa fie inger si inca unul vagabond? Poate pentru ca vroiam ceva care sa alunge linistea din jurul meu si in acelasi timp sa fie rupt de orice reper banal, cum ar fi fost ordinea, disciplina, liniile drepte si inguste. Sa fie furtuna si calmul dinaintea furtunii, sa fie rasul unui curcubeu si plansul unui copil pierdut in indiferenta multimii, sa fie altfel decat noi toti. Nu l-am gasit atunci. Chiar daca am mers pana la capatul drumului tot nu l-am recunoscut. Nimeni nu mi-a spus cum arata un inger vagabond.

Altadata, cineva mi-a spus ca ingerii vagabonzi se ascund in suflete si de acolo te vegheaza. Am crezut. Dar si ingerii cad, nu-i asa ?! Si cad primii …

Mai tarziu, aveam sa aflu ca nu esti ingerul meu vagabond. Ca aripile tale nu ma vor ocroti niciodata. Nu-mi vei veghea somnul si nici pasii ziua. Nu-mi vei lumina noaptea si nu vei alunga furtuna. Nu vei sta langa umarul meu si nu-mi voi ascunde in palmele tale fata.

De fapt, de ce as avea nevoie de un inger vagabond? Chiar daca esti altfel si aripile tale s-au frant in fata furtunilor iar eu am ramas sa infrunt demonii amandurora.